Braşoveanca, în vârstă de 63 de ani, şi-a găsit sfârşitul în somn, după o seară cruntă de beţie.
Ieri dimineaţă, Eva C., de 63 de ani, a fost găsită moartă, în pat, de către concubinul ei. Speriat, bărbatul s-a dus la o vecină şi i-a cerut ajutorul. Aceasta a anunţat imediat Poliţia.
Vecinii concubinilor spun despre cei doi că erau mari consumatori de băuturi alcoolice, iar de Paşte, în casa lor s-a băut foarte mult. Chiar şi după sărbători, iubiţii nu au renunţat la obiceiurile lor. Miercuri seara, după ce au băut în exces, aceştia s-au culcat. Ieri dimineaţă când s-a trezit, bărbatul şi-a găsit iubita moartă.
Poliţiştii nu au niciun dubiu că bătrâna a murit din cauze naturale. „La examinarea corporală nu au fost identificate urme vizibile de violenţă Din verificări s-a stabilit faptul că C. Eva obişnuia să consume în mod frecvent băuturi alcoolice. S-a dispus ridicarea şi transportarea cadavrului la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului", a precizat Daniela Andriesei din cadrul IPJ Braşov.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: