Răspuns la provocarea lansată de Yiedyie

Când se vorbeşte despre sufletul pereche lumea cască ochii mari şi umezi, bărbia se sprijină de palmă, mintea începe să zburde şi visele se conturează care mai de care mai imprevizibile şi colorate.

Dar sufletul pereche e şi el un om. Un om care când aleargă transpiră. Care are cearcăne când nu doarme, care are carii când nu merge la dentist. Un om care are frici, care poate fi şi meschin şi acru şi încăpăţânat şi nervos. Caracteristici care probabil ne deranjează la noi sau la alţi oameni. Dar pe sufletul nostru pereche îl iubim oricum. Îi iubim transpiraţia, cearcănele, cariile, fricile, meschinăriile, nervii, îl iubim pe întreg şi pe separat şi din nou pe întreg şi din nou pe separat.

Sufletul nostru pereche nu are termen de compatibilitate. Dacă în cazul celorlaţi sau celorlalte din viaţa noastră termenul de compatibilitate expiră mai devreme sau mai târziu, există şi oameni pentru care sentimentul care îi uneşte expiră doar odată cu carnea lor, în mormânt.

Cazuri din ce în ce mai rare. Pentru că mai nou perechea e înlocuită de împerechere şi de îmbogăţire. Ce pereche de succes, astea două. Nu o spun neapărat cu ironie, dacă nu există potrivire şi în pat totul se duce pe sfârlă. Iar dragostea nu ţine de foame, degeaba ne îmbătăm cu apă rece. Dar nici luxul nu ţine de dragoste.

Nu cred în suflete pereche predestinate şi în suflete pereche ca un joc de puzzle. Cred doar în oameni care “se aparţin” unul pe altul pe termen ilimitat fiindcă au avut norocul să se găsească în momentul potrivit, să iasă scântei, să se potrivească şi să privească în aceeaşi direcţie fără ca direcţia să se schimbe pe parcurs. E trist că aceste poveşti despre oameni care au rămas fericiţi împreună devin poveşti de adormit copii. Pentru că ele ar trebui să fie la ordinea zilei.

Când se vorbeşte despre sufletul perec