Viaţa lui Sergiu Nicolaescu nu se evaluează în ani, ci se "cântăreşte" în milioanele de spectatori şi în milioanele de aplauze culese cu filmele sale. A aminti că împlineşte 80 de ani este un fel de a deplasa într-o dimensiune prea strâmtă destinul unui bărbat care a marcat generaţii şi generaţii de români.
Când l-am avut invitat în emisiunile mele se primeau sute de mesaje şi ţin şi acum minte că, într-una din emisiunile de la Antena 2, din aceste peste 800 de sms-uri, 74 erau trimise de copii până în 10 ani care îl rugau "domnule Nicolaescu, vă rugăm să mai faceţi filme cu domnitorii români, dar dorinţa noastră e ca la sfârşitul filmelor să nu ne mai moară domnitorii!". Generaţii şi generaţii au crescut alături cu filmele de istorie românească, alături de seria cu comisari, alături de capodopere precum "Osânda", "Ciuleandra" sau hohotele de râs sănătos stârnite de "Nea Mărin miliardarul!".
Un alt mesaj primit în timpul emisiunii cu Sergiu Nicolaescu venea de la un cap de familie care spunea "din cauza filmelor dvs. cu comisari eu nu mai pot să-mi port pălăria, pentru că fiul meu o ascunde ca în lipsa mea să se deghizeze în Comisarul Moldovan". Sergiu Nicolaescu mi-a destăinuit că a iubit teribil două fiinţe: mama şi România. Mi se destăinuia că a căutat să nu rămână restant la nici o pagină eroică de istorie românească pe care să n-o fi transpus în filmele lui.
Şi aşa, din acest ţel de suflet au răsărit bijuterii cinematografice precum "Mihai Viteazul", "Dacii", "Mircea", "Războiul de Independenţă", "Triunghiul morţii Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz", lupta Armatei Române pe forntul de vest în cel de-al doilea război mondial, perioada Antonescu. "Mama mea a luptat ca cercetaş pe frontul de pe Jii alături de Caterina Teodoroiu, care locuise la noi în casă. Când mama mă alăpta îmi cânta cântece patriotice". A ştiut să renunţe la rolul lui
