Are 67 de ani şi, din când în când, la propriu, este cu capul în nori. Merge la diverse mitinguri aviatice şi se plimbă cu avionul în amintirea vremurilor când era un renumit instructor de paraşutism.
Casa lui Alexandru Marin este un mic muzeu. Pereţii sufrageriei sale sunt tapetaţi cu poze şi afişe ce reprezintă avioane care au făcut istorie în cele două războaie mondiale, iar în vitrină, în loc de bibelouri are tot avioane, de pasageri, în miniatură, confecţionate din plastic. În plus, într-un colţ de cameră dedicat pasiunii sale de-o viaţă-paraşutismul, Alexandru are expuse medalii, diplome şi steaguri ale unor ţări care au participat la competiţii aeronautice. Şi biblioteca sa te duce cu gândul tot la aviatică, fostul instructor de paraşutism deţinând o colecţie impresionantă de cărţi, dicţionare şi reviste de profil. Privea avioanele de pe stadion „Eram mic copil şi locuiam cu părinţii în zona stadionului Astra. Eram copil de mingi şi eram îndrăgostit de sport în general. Bineînţeles, fotbalul era preferatul meu. Şi când mă aflam pe teren urmăream cu mare interes nu doar meciurile care se disputau, ci şi avioanele care treceau pe desupra stadionului şi care se vedeau atât de mici. Eram fascinat şi pe paraşutiştii care săreau din ele" povesteşte, cu nostalgie, Alexandru Marin. A lucrat ca lăcătuş în construcţii până în 1963, când a fost încorporat pentru stagiul militar la Unitatea de Paraşutism din Buzău. Acolo a efectuat primele 26 de salturi cu paraşuta. „Era ceva extraordinar, mi se împlinise visul. Ni se spunea „spionii" pentru că, de obicei, în caz de război, erai lansat în spatele frontului inamic. Am făcut salturi de noapte, pe apă, cu armament, tot ce se putea face la acea vreme. La primul meu salt am ţipat cât m-au ţinut puterile de frică, de emoţie", susţine acesta. Instructor de paraşutism a devenit în 1968, după absolvirea unor cursuri de sp