* comisarii de mediu au început un amplu control, la jumătatea lunii martie * până în prezent, au fost verificate jumătate din Unităţile Administrativ Teritoriale, iar concluziile sunt triste: în majoritatea cazurilor, gunoiul încă se depozitează unde nu trebuie, şanţurile sunt înfundate, spaţiile verzi neîngrijite
* primarii au fost somaţi să rezolve problemele, ca să nu încaseze sancţiunile foarte drastice prevăzute de legislaţia de mediu
De la jumătatea lunii martie, Comisariatul Judeţean Brăila al Gărzii Naţionale de Mediu desfăşoară o acţiune de control ce vizează curăţenia de pe raza localităţilor brăilene, precum şi a malurilor cursurilor de apă, a acostamentelor drumurilor şi căilor ferate. Până în momentul de faţă, au fost verificate 22 de unităţi administrativ teritoriale, 30 de drumuri şi porţiuni de cale ferată, şase agenţi economici şi trei operatori de salubritate. Concluzia autorităţilor de mediu, după aceste controale, este că gunoaiele de grajd, ca şi cele menajere sau reciclabile, încă se mai depozitează ilegal, într-o măsură destul de mare. "Cei mai mulţi dintre deţinătorii de animale transportă gunoiul de grajd pe propriile terenuri arabile, însă mai sunt destui care îl depozitează necorespunzător. Şi în privinţa colectării selective s-au făcut paşi importanţi, prin amplasarea unor pubele speciale, în centrul satelor, unde se strâng PET-uri de plastic. Şi această activitate depinde, însă, de gradul de educaţie al cetăţenilor. Cei mai mulţi duc sticlele de plastic unde trebuie, dar mai sunt destui care le aruncă pe câmp", ne-a declarat Daniela Agache, comisar coordonator al Gărzii de Mediu Brăila.
În ceea ce priveşte deşeurile menajere, doar câteva comune au încheiat contracte de colectare cu operatori de salubritate. Este vorba despre localităţi apropiate de municipiu, precum Chiscani, Tichileşti sau Cazasu. În restul comunel