* comunitatea de romi va beneficia gratuit de servicii de educaţie sanitară şi de diferite cursuri
Ieri, a fost inaugurat Centrul Social Multifuncţional Lacu Dulce, proiect realizat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, Primăria Brăila şi Grupul de iniţiativă constituit de comunitatea romilor din cartierul Lacu Dulce. La eveniment au participat primarul municipiului, Gabriel Simionescu, prefectul judeţului, Dumitru Popa, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai comunităţii romilor. În cadrul acestui centru, comunitatea de romi va beneficia gratuit de servicii de educaţie sanitară, cursuri în vederea creşterii gradului de instruire a elevilor romi şi cursuri de utilizare a calculatorului.
"Ceea ce aş vrea eu este ca cei care conduc societatea, respectiv preşedintele, vicepreşedintele, secretarul şi aşa mai departe, să gestioneze cum trebuie această locaţie pe care le-o dăm şi care este construită cu contribuţia FRDS-ului şi cu cea a Primăriei Municipiului Brăila. Noi am încercat să realizăm o locaţie frumoasă, bine partajată, dar sper să fie şi folosită", a spus primarul municipiului, Gabriel Simionescu. Potrivit datelor furnizate de către liderul romilor, Săndel Grosu, investiţia a fost de aproape 150.000 euro, inclusiv dotările. * comunitatea de romi va beneficia gratuit de servicii de educaţie sanitară şi de diferite cursuri
Ieri, a fost inaugurat Centrul Social Multifuncţional Lacu Dulce, proiect realizat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, Primăria Brăila şi Grupul de iniţiativă constituit de comunitatea romilor din cartierul Lacu Dulce. La eveniment au participat primarul municipiului, Gabriel Simionescu, prefectul judeţului, Dumitru Popa, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai comunităţii romilor. În cadrul acestui centru, comunitatea de romi va beneficia gratuit de servicii de educaţie sanitară, cursuri în vederea c