* o bancă din Brăila a sesizat Poliţia că o firmă a lui Boboc a emis o filă cec fără acoperire, care l-ar fi prejudiciat pe Nicu Niţă cu 60.000 de euro
* Niţă susţine că datoria s-a achitat, iar neînţelegerea s-a datorat "fetelor de la contabilitate" care-au dat drumul unui cec şi l-au prins pe Boboc cu contul gol * ambii cred că la mijloc este "o chestie politică" pentru că Boboc candidează la şefia PNL
Preşedintele organizaţiei municipale a PNL Brăila, Cătălin Boboc şi fostul candidat la Primărie, afaceristul Nicu Niţă, au dat cu subsemnatul la poliţie, la sesizarea unei instituţii bancare care îşi desfăşoară activitatea în oraş. Mai precis, Poliţia verifică dacă una dintre firmele lui Cătălin Boboc a emis, la începutul acestui an, cu intenţie, o filă cec fără acoperire, care l-ar fi prejudiciat pe Nicu Niţă cu 60.000 de euro. Deşi ambele părţi implicate susţin că totul a fost o neînţelegere şi că banii au fost achitaţi, Poliţia continuă cercetările.
Astfel, aşa cum ne-a explicat Nicu Niţă, în urma unei afaceri încheiate cu Boboc la sfârşitul anului trecut, la începutul acestui an, acesta ar fi trebui să îi dea o anumită sumă de bani. În acest sens, s-a emis o filă cec pe care Niţă urma să o încaseze la o dată stabilită anterior între cele două părţi. "Eu am fost plecat din ţară şi am uitat să vorbesc cu fetele de la contabilitate despre asta şi ele s-au dus mai devreme să încaseze banii. Şi evident că banii nu erau încă în cont. Banca, urmând procedura standard în astfel de cazuri, a sesizat Poliţia, care acum face cercetări. Dar eu, în câteva zile, aşa cum stabilisem, am primit banii, deci nu mai e absolut nicio problemă. Eu cu Boboc nu am nicio problemă, facem afaceri împreună de mulţi ani şi nu au fost niciodată situaţii din astea. A fost o neînţelegere, iar băncile au anumite proceduri în cazurile astea. Dar eu mi-am primit banii, totul e în re