Dificultatile pe care le intampina Daniel Funeriu in realizarea unei legi a educatiei, care sa impuna CALITATEA in invatamantul romanesc, se datoresc atingerii unor privilegii de grup sau personale, castigate e drept tot prin legi, dar strambe sau interpretabile. Datorita unor metehne sau mai bine spus ale unor infirmitati ale factorului politic roman, sa nu zic ale romanilor, incercarea de a impune idei sau realizari de valoare se face cu impotriviri si dificultati mai mari decat in societati in care Daniel Funeriu a invatat si activat.

Schimbarea si rastalmacirea sensului unor principii de baza, cum ar fi intelegerea „democratiei” ca libertatea de a face, spune si hotari orice in ultima instanta, permite intocmirea de acte normative cu privilegii si restrictii, cu discriminari pozitive pentru unii, evident in detrimentul altora. O lege, un act normativ care nu stimuleaza dezvoltarea, si care face doar un joc de suma nula, daca nu chiar de suma negativa, nu poate fi acceptat.

Toate acestea imi aduc aminte de caracterizarea facuta dacilor de Herodot, pe care o stim cu totii din anii de scoala, dar care nu este cunoscuta decat pe jumatate. Anume, in Cartea a IV-a a Istoriilor lui Herodot, în paragraful 93 (citez după ediţia de la Ed. Ştiinţifică, din 1961, traducerea fiind a Feliciei Vanţ Ştef):

“Geţii (cărora romanii le vor spune daci) sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”.

Continua apoi mai putin laudativ, dar inca acceptabil, in Cartea a V-a, la paragraful 3, unde spune: “După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrînt”.

Insa mai departe, Herodot ajunge sa faca o caracterizare deja neplacuta, spunand

“Dar unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi”.

Apoi „nenorocitul” de Herodot