Autorităţile din Singapore au emis mandat de arestare pe numele diplomatului român Silviu Ionescu. Acesta este acuzat că a fost implicat într-un accident soldat cu moartea unui tânăr şi este căutat prin Interpol, transmite France Presse
UPDATE Cererea autorităţilor din Singapore, de arestare a lui Silviu Ionescu, nu poate fi admisă, anunţă Ministerul român al justiţiei
Cererea de arestare a fostului diplomat român formulată de autorităţile din Singapore nu poate fi admis, este de părere Ministerul român al Justiţiei, care explică, într-un comunicat de presă şi care sunt motivele pentru care nu se poate da curs dorinţei autorităţilor judiciare din Singapore.
MJ a comunicat vineri răspunsul său Interpolului.
Ministerul Justiţiei şi-a întemeiat răspunsul pe prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice: "agentul diplomatic se bucură de imunitatea de jurisdicţie penală a statului acreditar. Imunitatea de jurisdicţie penală a agentului diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdicţia statului acreditant".
Potrivit Ministerului Justiţiei, autorităţile din Singapore nu au cerut României în scris să renunţe la imunitatea de jurisdicţie penală în acest caz.
Ministerul Justiţiei precizează că, potrivit art. 19 alin. (1) din Constituţia României, cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România, decât dacă există încheiat un tratat între România şi statul care cere extrădarea, dacă relaţiile sunt unele de reciprocitate şi să fie îndeplinite condiţiile prevăzute de legea română, respectiv Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare.
Singapore a emis mandat de arestare pe numele diplomatului Silviu Ionescu/ Interpolul a emis alertă roşie
Potrivit Ministe