Brasajul fără precedent al populaţiilor la nivel internaţional, comerţul global, producţia şi distribuţia bunurilor fac posibilă apariţia de focare epidemice oriunde şi oricând în lume, în decursul unui an calendaristic, călătoriile între zonele geografice ale globului acoperind pe orice distanţă maximum 24 de ore perioadă de incubaţie a celor mai mulţi patogeni; mai mult, extinderea focarelor epidemice la distanţă este nelipsită, în mai toate pandemiile cunoscute. Abilitatea de detecţie a sistemelor de supraveghere presupune o colaborare strânsă şi corectă internaţională (Andrea Ammon şi Henriette de Valk, 2008), fiind condiţie sine qua non. Supravegherea poate depăşi frontierele unei ţări şi poate cuprinde continente sau regiuni economice, exemplele subliniind preocuparea internaţională încă din a doua jumătate a secolului XX. (...) OMS a instituit şi operează reţeaua de supraveghere a gripei, încă din 1952. OMS, în parteneriat cu birourile OMS regionale, cu ţările implicate, ministerele Sănătăţii, centrele şi laboratoarele cu care OMS colaborează, a instituit supravegherea virologică a febrei Denga şi Denga hemoragică. Reţeaua de supraveghere a zonei Pacificului de Vest constituie un alt exemplu (Pacific Public Health Surveillance Network), de colaborare voluntară, creat în 1996 şi care cuprinde 22 de ministere şi departamente de sănătate, sub auspiciile Secretariatului Comunităţii Pacific şi a OMS (priorităţile sunt reprezentate de bolile transmisibile incluzând denga, rujeola, rubeola, gripa, leptospiroza, febra tifoidă, holera, SARS şi HIV/bolile cu transmitere sexuală). Centrul de Epidemiologie din zona caraibeană (CAREC), administrat de PAHO şi Biroul Regional OMS pentru cele două Americi constituie un alt exemplu. Supravegherea supranaţională se justifică ori de câte ori adaugă supravegherii naţionale valori noi şi informaţii pertinente. Conceptul a sta