De vorbă cu Radu Parschivescu despre limba română astăzi, despre ticurile verbale, limba de lemn şi „româna cu fixativ“ şi despre cea mai recentă carte a sa, Dintre sute de clişee, o analiză ironică şi spumoasă a clişeelor noastre de zi cu zi...

Cum este limba română astăzi? Ce este „româna cu fixativ“?

Limba română azi, din punctul meu de vedere, este bolnavă. I se fac nişte perfuzii tot mai năstruşnice şi nu cred că se va externa prea curînd sau o va face cu mai multe pocinoage decît a avut atunci cînd s-a internat (acum vreo cîteva decenii), de cînd folosirea clişeelor a devenit normă, un fel de gimnastică verbală impusă. Asta se întîmpla prin anii ’60-’70, cînd exista un anumit tip de clişeistică, cea de plenară, pe care multă lume a împrumutat-o prin programele de ştiri. După ’90 s-a schimbat esenţa lemnoasă, dar nu s-a schimbat năravul şi-atunci „româna cu fixativ“ este exact deprinderea asta, a tot mai multor oameni, de a vorbi în structuri prestabilite, în formule-cartuş (ca numele faraonilor), care se rostesc doar aşa – n-ai voie să amputezi nimic pentru că dispare tot sensul. „Româna cu fixativ“ este româna stropită de lene, lenea este fixativul care încremeneşte limba în nişte structuri amorţite, rigide, iar lenea asta este – înainte de lenea vorbirii – lenea gîndirii. Mi-e greu să cred că un om care gîndeşte cursiv şi elastic poate vorbi blocat, încremenit şi fără nuanţe. De la o gîndire şleampătă te aştepţi fie la un limbaj şleampăt, fie la o exprimare pur convenţională, de multe ori golită de mesaj, ce recirculă nişte formule în care cineva se face că vorbeşte şi altcineva se face că aude.

Limba de lemn nu este organică, ea nu se degradează decît foarte lent. Cum putem s-o „reciclăm“?

Cred că prin biblioteci în primul rînd. Dacă am avea cît de cît timp pentru toaleta mentală, ar fi o idee, pentru că aşa cum eşti grijuliu cu săn