După o săptămână de huzureală sătmăreană cu cea mai bună mâncare (şi aici sunt mai multe variante: cea mai bună ciorbiţă şi cel mai bun drob făcute de mama, cel mai bun bab gulyas al lui Cosmin şi cea mai bună mămăligă făcută de Cipri) stropite toate cu cel mai bun vin şi cea mai bună pălincă, am ajuns ieri în Bucureşti. Era 6.35 dimineaţa şi din fericire încă nu se aglomerase aşa că n-am suferit un şoc de întâmpinare cu claxoane şi înjurături, aşa cum prevedeam.

Tot după o săptămână fără televizor dar cu cea mai bună conversaţie şi cele mai bune bancuri şi poveşti spuse de cei mai dragi oameni, timp în care nu mi-au lipsit deloc nici ştirea zilei şi nici discuţiile de complezenţă cu vecinii de bloc, am deschis timidă televizorul şi au răbufnit: reţeaua Voicu, deciziile PDL, sinucideri, crime şi accidente, etc, etc, plus facturi, datorii şi rugina acumulată pe ţevile de la baie.

Am vrut să trăiesc într-un oraş mare şi cu multe posibilităţi de afirmare şi cât se poate de aglomerat, plin de oameni interesanţi, ciudaţi şi dacă se poate şi inteligenţi dar am ajuns să cred că m-am mutat din cel mai bun oraş care deşi are cele mai mari gropi în asfalturile plombate şi răsplombate are şi timp şi chef şi răbdare să-mi spună cele mai frumoase poveşti şi să-mi ofere cel mai frumos cer, genul acela pentru care opreşti televizorul şi îţi închizi urechile şi nu mai vrei nimic în plus.

Aceasta este cea mai mică scăpare de melancolie, de mâine (trebuie să) reintru în ritmul normal.

(pozele aparţin fotografului Dorin Vancea) Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

După o săptămână de huzureală sătmăreană cu cea mai bună mâncare (şi aici sunt mai multe variante: cea mai bună ciorbiţă şi cel mai bun drob făcute de mama, cel mai bun bab gulyas al lui Cosmin şi cea mai bună mămăligă făcută de Cipri) stropite toate cu cel mai bun vin şi cea mai bună păl