Salonul auto de la New York a găzduit săptămâna aceasta, în premieră mondială, a doua generaţie QX. Versiunea comercializată sub sigla brandului de lux Infiniti a noului Nissan Patrol, QX56 este mai mare şi mai robust decât predecesorul său: la exterior, modificările au fost făcute la partea frontală şi în spate, pentru a-i conferi apartenenţa vizuală la familia Infiniti, caroseria fiind, în rest, nemodificată.
Sub capotă se află noul agregat V8 de 5,6 litri cu injecţie directă, de 400 cai putere, identic cu cel al Patrolului, dar motorul este cu 25% mai puternic decât la vechea generaţie şi mai economic cu aproximativ 10%. Transmisia este automată cu 7 rapoarte şi dispune de ASC (Adaptive Shift Control).
Varianta QX56 poate avea tracţiune pe o punte sau integrală, în funcţie de opţiunile beneficiarilor, modelul cu tracţiune integrală dispunând şi de sistemul All-Mode 4WD (Auto, 4H si 4L). Pretenţioşii pot transfera până la jumătate din tracţiune spre puntea anterioară, suspensia putând fi comandată, opţional, şi cu sistemul Hydraulic Body Motion Control.
Tipic pentru un SUV luxos de mari dimensini, interiorul este tapiţat cu piele şi este dotat cu sistemul de entertainment, şi altele, putând găzdui chiar şi opt persoane, în versiunea excepţională, cea de bază fiind construită pentru o capacitate de şapte persoane.
Cea de-a doua generaţie QX poate fi disponibilă din vara aceasta în Statele Unite ale Americii, la preţurile vechii generaţii, respectiv 56.700 dolari pentru varianta 2WD şi 59.800 dolari pentru 4WD.
Salonul auto de la New York a găzduit săptămâna aceasta, în premieră mondială, a doua generaţie QX. Versiunea comercializată sub sigla brandului de lux Infiniti a noului Nissan Patrol, QX56 este mai mare şi mai robust decât predecesorul său: la exterior, modificările au fost făcute la partea frontală şi în spate, pentru a-i