Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Aproximativ 20.000 de mureşeni cu datorii, somaţi de Primărie

Publicat in Adevarul, vineri 9 aprilie 2010 ·

Inspectorii Serviciului de Urmărire şi Executare Silită din cadrul Primăriei Târgu-Mureş au trimis anul trecut circa 20.000 de somaţii către persoane fizice şi juridice.

În luna noiembrie 2009 Primăria Târgu-Mureş a emis 17.500 somaţii pentru persoane fizice şi 2.400 de somaţii pentru cele juridice, cu datorii la plata taxelor şi impozitelor către municipalitate. "Suma totală restantă era de aproximativ 7 milioane de lei", a precizat Vasile Szofervi, Şeful Serviciului Executări Silite din Primăria Târgu-Mureş.

Potrivit acestuia, mureşenii care nu şi-au plătit prima tranşă din taxele şi impozitele datorate pe anul acesta, vor primi în zilele următoare somaţiile. "În luna aprilie vom trimite somaţii pentru persoanele juridice care nu şi-au plătit impozitele şi taxele până la 31 martie 2010, iar la mijlocul lunii mai vom trimite pentru cele fizice",a mai spus Szoverfi.

Mureşenii care nu-şi achită datoriile se pot trezi cu propire pe contul bancar, pe salariu, sau cu bunurile sechestrate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvaţi Copiii: Vârsta la care copiii folosesc reţelele sociale a scăzut la 5 ani. Aproape jumătate dintre copii petrec peste şase ore pe zi în mediul digital/ Avertismentul experţilor

News.ro acum o ora
Organizaţia „Salvaţi Copiii” arată, într-un studiu, că vârsta la care copiii folosesc reţelele sociale a scăzut la 5 ani şi că aproape jumătate dintre copii petrec peste şase ore pe zi în mediul digital. Experţii avertizează asupra riscurilor determ

Seism extrem de puternic în Myanmar. Cutremurul a fost resimțit și în China

Ziua Constanta acum 3 ore
Un seism extrem de puternic s-a produs vineri în Myanmar, fiind resimțit până în China și producând panică și la Bangkok, capitala Thailandei vecine, transmit agențiile internaționale de presă. Conform Centrului german pentru Geoștiințe (GFZ), seism

Procurorul General al SUA cere înlăturarea judecătorilor care se opun administrației Trump

Adevarul acum 20 minute
Procurorul general al SUA, Pam Bondi, a declarat că unii judecători federali care au luat decizii împotriva administrației Trump sunt părtinitori și ar trebui înlăturați.

Crin Antonescu critică CNA pentru „cenzura” aplicată lui Marius Tucă. „Așa apar extremiștii, așa se rupe societatea”

Adevarul acum 35 minute
CNA a hotărât miercuri, 26 martie, eliminarea de pe platforma YouTube a unui material video cu un comentariu al jurnalistului Marius Tucă, intitulat „Democrația a fost călcată în picioare”.

Turcia: Schiorul olimpic Berkin Usta a murit la doar 24 de ani, într-un incendiu la un hotel

News.ro acum 3 ore
Schiorul olimpic Berkin Usta şi tatăl său au murit într-un incendiu la o staţiune de schi în Turcia, relatează The Guardian. Berkin, în vârstă de 24 de ani, şi tatăl său, Yahya, în vârstă de 57 de ani, au murit în urma unui incendiu izbucnit joi la

Data la care pensionarii români vor primi ajutorul de 400 de lei: „Taloanele au fost deja tipărite”

Libertatea acum o ora
Directorul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a anunţat când vor primi pensionarii români ajutorul de 400 de lei, relatează Antena 3 CNN. În următoarea perioadă, pe lângă pensia cuvenită, milioane de oameni vor primi bani în plu

Mai mulți jurnalişti îi cer lui Vasile Bǎnescu demisia de onoare din CNA: „Un act de intimidare și de limitare a dezbaterii publice”

Gandul acum o ora
Mai mulți jurnaliști importanți din România au semnat – vineri, 28 martie 2025 – o scrisoare deschisă, cerându-i lui Vasile Bănescu demisia de onoare din calitatea de membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), după declarațiile publice

„Bruxellesul se pregătește pentru un război”. Viktor Orban critică strategia UE privind stocarea de provizii în caz de criză

HotNews acum 52 minute
Comisia Europeană se pregătește pentru un război care „îngrozește” oamenii, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, referindu-se la propunerea europeană ca fiecare locuință să stocheze provizii pentru 72 de ore în cazul unor posibile crize,

Liderul galeriei Rapid, anchetat pentru evaziune fiscală și delapidare. Sechestru pe bunuri de 850.000 de euro

Ziare.com acum 54 minute
Liderul galeriei echipei Rapid, Georgian Liviu Ungurean, este cercetat într-un dosar penal de evaziune fiscală și delapidare, a anunțat Poliția Capitalei, vineri, 28 martie. Anchetatorii au pus deja sechestru pe bunuri în valoare de aproximativ 850.

Prim-ministrul Canadei spune că vechea relație cu SUA „s-a terminat”

HotNews acum 3 ore
Premierul canadian Mark Carney a declarat joi că „vechea relație” dintre Canada și Statele Unite „s-a terminat”, după anunțul președintelui american Donald Trump privind taxele vamale de 25% la importurile de mașini de la începutul lunii aprilie, re

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/13°
sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

10°/15°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/10°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

10°/13°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/12°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/10°
dum.

5°/15°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

14°
vin.

11°/15°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/15°
lun.

8°/11°