Peste 8.000 de taximetrişti autorizaţi din toată ţara vor bloca săptămâna viitoare, în zilele de 14, 15 şi 16 aprilie, traseul dintre Piaţa Victoriei şi Piaţa Presei Libere, protestând împotriva faptului că Guvernul nu ia nicio măsură pentru a stopa taximetria-pirat, a declarat astăzi, pentru „Adevărul", Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
Potrivit acestuia, la proteste vor lua parte peste 7.000 de maşini şi 8.000 de oameni.
Mitingul ar fi trebuit să aibă loc în zilele de 17 şi 18 martie, însă transportatorii au suspendat protestul în urma promisiunii din partea Guvernului că revendicările lor vor fi discutate.
„Guvernul amână de la o şedinţă la alta aceste discuţii", a spus Ştefănescu.
Transportul la negru atinge cote alarmante
Protestatarii sunt nemulţumiţi de faptul că transportul la negru continuă să ia amploare, iar ministrul Transporturilor nu ia nicio măsură în acest sens, deşi i-au fost aduse la cunoştinţă neregulile din sector.
Mişcarea patronală cere primului-ministru modificarea unei Hotărâri de Guvern, astfel încât transportatorii care nu sunt autorizaţi şi nu plătesc taxe să nu fie doar amendaţi, aşa cum prevede legislaţia actuală, ci să le fie ridicate taloanele şi tăbliţele de înmatriculare.
"În prezent, ei primesc amenzi pe care nu le plătesc, le contestă în instanţă şi se judecă ani de zile, timp în care continuă să practice transportul ilegal, punând în pericol viaţa pasagerilor pe care îi transportă", spuneau reprezentanţii COTAR în urmă cu o lună.
Potrivit calculelor COTAR, statul este prejudiciat cu circa 300-400 de milioane de euro anual din cauză că aceşti transportatori nu plătesc taxe.
În prezent există circa 20.000 de persoane fizice şi juridice care au activităţi ilegale în acest domeniu, iar fenomenul a luat o am