Scrie regina Maria: "In cei douăzeci şi doi de ani, câţi am trăit impreună, am văzut castelul din Sinaia schimbându-se la faţă mai mult decât o dată. Necontenit regele născocea vreo imbunătăţire, cu bucuria cu care părintele se bucura de sporul copilului său. Ceasuri intregi era el in stare să născocească prin mândrele incăperi unde an de an ingrămădise comori nepreţuite. Picturi de maeştri vechi, mobile bătrâne, preţioase vase, covoare răsăritene şi arme de felul cel mai rar. O viaţă şi-o cheltuise ca să strângă toate aceste nepreţuite lucruri căci era un om care trăia pentru alţii, cheltuind numai puţin pentru el insuşi".
Carol I a simţit nevoia ca tot ce adunase să fie văzut. De aici ideea de a deschide castelul publicului vizitator (avea modelul tatălui său, care deschisese larg porţile castelului Sigmaringen incă din 1867). Faptul se va intâmpla frecvent şi după 1910.
Dorinţa monarhului ca Peleşul să fie vizitat se va perpetua şi după moartea sa, deşi castelul n-a mai fost locuit cu regularitate, Ferdinand şi Maria preferând Pelişorul, iar Carol II şi Mihai Foişorul. Dar la Peleş erau găzduiţi oaspeţi de vază, iar Carol II l-a folosit pentru evenimente oficiale, in mod curent, el intrebuinţând cabinetul de lucru al unchiului. Sumele ce se incasau, cu prilejul diverselor vizite, din 1920 au fost vărsate pentru operele de caritate ale reginei Maria.
Mai târziu, după naţionalizarea din 1948, castelul chiar va deveni muzeu (oficial din 1953). Deschis pentru publicul românesc, cu atât mai mult era deschis vizitatorilor străini, mai cu seamă celor de rang aristocrat, ca să nu mai vorbim de invitaţi.
Printre cei mai de vază oaspeţi, pe vremea lui Carol I, s-a numărat impăratul Franz-Joseph, in 1896, ocazie cu care e reinnoit tratatul României cu Tripla Alianţă chiar la castel. Faptul e consfinţit de un relief comemorativ datorat lui Jean-
