Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eroul din Târgul Ocna a fost recompensat cu un telefon

Publicat in Adevarul, vineri 9 aprilie 2010 ·

Primăria orașului a început să îi compenseze pierderile lui Daniel Ionuț Lupu, tânărul de 14 ani care a salvat un copil de la înec.

Autoritățile din Târgul Ocna nu au rămas insensibile la fapta lui Daniel, care duminică a sărit în apă salvând de la moarte un minor de 11 ani, Marius Rapie, care plutea în valurile râului Trotuș.

După ce au aflat că tânărul erou și-a pierdut banii și telefonul mobil cu această ocazie, oficialitățile i-au oferit, ieri, lui Daniel un alt aparat în valoare de 200 de lei urmând ca la ședința de consiliu local de luna aceasta să îi ofere și o sumă de bani.

"Am văzut un om în tricou roșu plutind și nu m-am mai gândit la nimic. Am sărit în apă, am ajuns la el și am reușit să îl trag la suprafață cu o putere care nu mi-o bănuiam, cred că mi-a dat-o Dumnezeu. Apoi am descoperit că banii pe care îi aveam pluteau și ei iar telefonul era distrus", a declarat Daniel Ionuț Lupu.

Deși bucuroasă pentru fapta fiului său, mama lui Daniel a recunoscut că i-a "stat" inima când a auzit de la Poliție de cele întâmplate. "Știam că el nu știe să înoate foarte bine și am înlemnit când am aflat ce a făcut. Oricum, el este un copil care nu poate sta deoparte când vede că cineva are nevoie de ajutor. Și acasă face mai toate treburile din gospodărie și nu m-aș descurca fără el", a spus Victoria Lupu, mama adolescentului curajos.

Băiatul spune că nu se aștepta să fie recompensat, însă este bucuros de cadoul primit.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum 16 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

VIDEO Unde se află George Simion, în timp ce Nicușor Dan participă la dezbaterea de la Antena 3

HotNews acum 2 ore
Antena 3 CNN organizează marți seară o dezbatere între cei doi candidați intrați în turul doi al alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion. Deși ambii au fost invitați, liderul AUR nu participă la evenimentul televizat, postul de știri

Ilie Bolojan: PSD și PNL au responsabilitatea să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greșit

G4Media acum o ora
Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal „au responsabilitatea să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greşit” în guvernările pe care le-au girat, a declarat marţi preşedintele interimar Ilie Bolojan, transmite Agerpres. Susțin

Nicușor Dan: „Matei Păun nu candidează la o funcție publică și putem să-l lăsăm acasă”

Gandul acum 28 minute
Nicușor Dan a explicat la „dezbaterea” electorală de la Antena3 de ce Matei Păun, unul dintre finațatorii săi, nu și-a exprimat public, fie și prin rolul de simplu spectator, susținerea în sală. Nicușor Dan a afirmat că, în cazul victoriei, Păun nu

Ce notă ar da Nicușor Dan sistemului educațional din România: Îngrozit de ce se cere la clasa a II-a

Mediafax acum 24 minute
„Între 5 și 6, aș spune (că aș nota sistemul educațional din România – n.r.)”, a spus Nicușor Dan la Antena 3 CNN, întrebat ce notă ar da educației din România. Dan a dat propriul exemplu afirmând că unui copil cu condiția lui i-ar fi imposibil azi

Nicuşor Dan, despre religie: am început să cred că cineva mă ţine în braţe

Mediafax acum 42 minute
Nicuşor Dan a participat la dezbaterea organizată marţi seara de Antena 3 CNN. El a fost întrebat cum se raportează la religie. „Am avut o conexiune cu divinitatea când eram mic, mă duceau bunicii la biserică (…) Apoi am crezut că sunt centrul unive

George Simion, despre românii din diaspora: Trebuie să continue ceea ce fac acolo, că fac bine

Mediafax acum 3 ore
George Simion a răspuns că românii din diaspora ar trebui sprijiniţi prin instituţiile statului din străinătate, cum ar fi consulatele sau ambasadele. „În primul rând, românii noştri din Italia, din Spania, din Germania, din Anglia şi din multe alte

Nicușor Dan nu exclude un premier PSD dacă va câștiga alegerile prezidențiale: „Nu pot să dau un răspuns în momentul acesta”

Libertatea acum 12 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat luni, 12 mai, la Digi24, că și-l dorește premier pe Ilie Bolojan dacă va ajunge președinte, dar a adăugat că nu poate garanta acest lucru.

Curtea de Apel Cluj a respins cererea Bankwatch de oprire a lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podişor. Mesajul lui Burduja

Gandul acum 2 ore
Curtea de Apel Cluj a respins marți cererea Bankwatch de suspendare a autorizaţiei de construire şi de oprire a lucrărilor la proiectul gazoductului Tuzla-Podişor. Lucrarea este finalizată în proporţie de peste 95% şi va aduce gazul din Marea Neagră

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

Vremea

București
acum

13°
mar.

8°/16°
mie.

7°/22°
joi

9°/23°
vin.

11°/22°
Iasi
acum

10°
mar.

4°/17°
mie.

7°/18°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
Constanta
acum

mar.

8°/14°
mie.

9°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/15°
mie.

5°/15°
joi

7°/18°
vin.

6°/12°
Timisoara
acum

mar.

3°/18°
mie.

2°/19°
joi

7°/22°
vin.

6°/14°