Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitsubishi Lancer Ralliart, explozie pe patru roţi

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 10 aprilie 2010 ·

Dacă sunteţi pasionat de un stil de condus mai sportiv, Mitsubishi poate fi marca ideală. Iar acum nu mai trebuie să vă gândiţi automat la renumitul Evo, fără îndoială de referinţă în materie, ci vă puteţi orienta către o maşină care vine cu pedigree-ul aceleiaşi tehnologii, doar că este mai ieftină cu 13.000 de euro.

Maşina arată spectaculos de la prima vedere. Designul este cu adevărat agresiv, iar grila frontală, priza de aer şi eleronul posterior sunt de efect. Pe scurt, atrage privirile instantaneu. Sub capotă, Lancer Ralliart vă propune un motor turbo MIVEC Dual VVT de 2.0 litri, 240 CP/6.000 rpm şi care are un cuplu de 343 Nm, disponibil între 2.500-4.700 rpm.

Ajustat de o transmisie automată cu dublu ambreiaj şi şase trepte, propulsorul îşi duce forţa la toate cele patru roţi printr-un sistem de tracţiune integrală identic cu cel existent pe Evo IX. Cutia are două moduri de funcţionare, Normal şi Sport, iar rezultatul este că, în cel de-al doilea regim de exploatare, Lancer Ralliart se mişcă absolut spectaculos. Oricum, reprizele sunt foarte bine echilibrate şi în modul standard.

Modelul testat are o viteză maximă de 230 km/h, în timp ce acceleraţia 0-100 km se realizează în şapte secunde. Dacă viteza maximă n-a putut fi probată din motive legale, rapiditatea a fost bifată cu succes. Cu consumul este însă mai delicat: nu poţi obţine performanţă fără să plăteşti preţul necesar. Constructorul avansează în fişa tehnică nişte valori de 7,8 extraurban şi 13,8 l/100 km în oraş, dar experienţa proprie a relevat cifre sensibil mai ridicate, undeva la 12 litri în afara Bucureştiului, respectiv 16 înăuntrul său.

Ţinuta de drum a impresionat, cu precădere pe traseu virajat. Maşina stă excelent în curbe, nu are ruliu deloc, iar frânele s-au derulat în maximă siguranţă, indiferent de violenţa acţionării lor. Aşa cum îi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 5 ore
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 5 ore
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 8 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 10 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 8 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 11 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum 7 ore
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Patru tineri suspectaţi de planificarea unui atentat din Rusia au fost arestaţi

Ziare.com acum 11 ore
Serviciile de securitate ruse (FSB) au anunţat, sâmbătă, că au arestat patru minori suspectaţi că plănuiau să comită un atentat cu bombă la Ekaterinburg, în Urali, relatează AFP. Cei patru tineri, născuţi între 2007 şi 2008, „plănuiau să comită un a

Rusia ameninţă Ucraina cu represalii după noul atac cu rachete ATACMS

G4Media acum 12 ore
Rusia a promis sâmbătă Ucrainei represalii după ce armata ucraineană a lansat vineri o nouă salvă de rachete americane ATACMS asupra unor ţinte pe teritoriul rus, genul de atac considerat de Moscova o linie roşie în războiul pe care l-a declanşat în

FOTO Demisie la The Washington Post, după ce ziarul a respins o caricatură cu patronul Jeff Bezos în genunchi în fața lui Trump, oferindu-i un sac de bani

HotNews acum 7 ore
Caricaturista Ann Telnaes a publicaţiei americane The Washington Post (WP) a demisionat de la acest ziar după ce conducerea i-a respins o caricatură prin care sugera că patronul cotidianului, Jeff Bezos, încearcă „să obţină favoruri din partea lui D

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/9°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-4°
dum.

-4°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

3°/10°
mar.

5°/13°
mie.

6°/10°