Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 400 miliarde de lei vechi, datorii ale sistemului medical brăilean

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 10 aprilie 2010 ·

* prim-vicepreşedintele PSD Brăila, Aurel Simionescu, atrage atenţia asupra faptului că, după ultimele calcule, e posibil ca în luna iunie sistemul medical să intre într-o criză de fonduri

Prim-vicepreşedintele PSD Brăila, Aurel Simionescu, consideră că actualul haos din sistemul de sănătate este, printre altele, şi un efect imediat al lipsei unei politici corente a sistemului. "După cum vedeţi, lucrurile se îndreaptă din rău spre mai rău. Din punctul nostru de vedere, nu există o politică coerentă în sănătate şi nu se vrea, nu se ştie, nu se doreşte să se apuce de undeva această problemă şi să se ducă spre o formă normală. Există din ce în ce mai multe nemulţumiri şi sesizări în legătură cu lipsa celor mai elementare dotări în spitalele noastre, de la medicamente simple până la seringi, mâncare. Sunt datorii foarte mari", a explicat social-democratul, precizând că, la nivelul Brăilei, din câte i-au fost aduse la cunoştinţă, datoriile în sistemul medical depăşesc suma de 400 miliarde lei vechi: "Înţeleg eu că există datorii în sistemul medical de la Brăila de peste 400 miliarde de lei vechi. Există nemulţumiri ale medicilor de familie, ale medicilor specialişti. Toate astea trebuie să dea un semnal de alarmă către instituţiile statului, pentru că dacă vom merge în continuare pe această formulă, lucrurile vor evolua prost".

De asemenea, Simionescu a atras atenţia asupra faptului că, după ultimele calcule, e posibil ca în luna iunie sistemul medical să intre într-o criză de fonduri. "Eu nu vreau să comentez ce se spune, dar se spune că din iunie noi nu vom mai avea bani pentru sistemul de sănătate. Este un lucru grav şi eu nu cred că trebuie să aşteptăm luna iunie ca să constatăm dacă este sau nu adevărat", a conchis PSD-istul. * prim-vicepreşedintele PSD Brăila, Aurel Simionescu, atrage atenţia asupra faptului că, după ultimele calcule, e posibil ca în

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proprietarul și arhitectul unui hotel care s-a prăbușit în Turcia la cutremurul din 2023, condamnați la închisoare pentru moartea a 72 de persoane

Libertatea acum o ora
Un tribunal din Turcia a pronunțat sentințe de închisoare pentru proprietarul și arhitectul hotelului Isias Grand din Adiyaman, care s-a prăbușit în timpul cutremurului din februarie 2023, provocând 72 de victime. Potrivit News.ro, Ahmet Bozkurt și

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 9 minute
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 37 minute
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 3 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum o ora
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Bărbat băut și fără permis, prins că mergea cu 167 km/h prin oraș cu o mașină furată, chiar în ziua de Crăciun. S-a întâmplat în România

Ziare.com acum 16 minute
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea prahoveană Urlaţi, a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, după ce a fost surprins de poliţiştii braşoveni conducând cu viteza 167 km/h prin municipiul Brașov, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că era bă

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°