Crucea vie

Printre petele tarzii de zapada, stralucind ca niste nestemate pe campuri, Bucovina imi apare ireal de frumoasa, in primavara care vine asa de greu: un taram dintr-un vis vechi, pe care nu credeam sa-l mai visez vreodata. Ma chemase in coltul asta magic de tara, numele unei manastiri, pe care nu o vazusem pana atunci: Rasca, ctitorie a domnului Petru Rares, una dintre bisericile cu care, dintr-un motiv ce nu-i stiut prea bine nici pana azi, fiul lui Stefan cel Mare a facut ce nu mai facuse nimeni in lume pana la el: a pus sa fie pictate si pe exterior. Asa s-au nascut bijuteriile in culoare si piatra din Nordul Moldovei. Din toata salba aceasta, manastirea Rasca a avut soarta cea mai rea. Daramata si pradata pe rand de toate neamurile barbare care au potopit tara Moldovei, apoi ridicata la loc si iar faramata, si iar si iar, ca sub un ciocan nemilos al timpului - dupa o vreme, nu s-a mai stiut aproape nimic despre ea. Parea ca neguri grele, pogorate de pe un alt taram, inghitisera biserica si zidurile. Apoi, in anii comunismului, Rasca a fost singura manastire cu pictura exterioara rupta din circuitul de minuni din Nordul Moldovei, cazand astfel intr-o uitare si mai grea. O uitare care mai apasa si astazi asupra ei, chiar daca manastirea a inflorit, fiind declarata monument UNESCO... Desi azi vin aici mii si mii de pelerini, inca sunt multi romani, chiar din apropiere, din Falticeni ori din Suceava - care nu stiu nimic despre manastirea lui Rares. Tocmai acest val delicat de mister si discretie, dublat insa de renumele neatinsei ei frumuseti, ma mana acum la Rasca. Acolo unde aveam sa descopar un loc binecuvantat, imbibat de amintiri, de cultura si de legende sfinte. Caci manastirea Rasca straluceste si azi ca o cruce vie, crucea care lumineaza satul nascut, candva, in jurul ei.

Satul cu noua biserici

Manastirea si satul R