Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vine sezonul scumpirilor la apartamente noi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 aprilie 2010 ·

Experţii imobiliari au observat, în ultima vreme, o tendinţă a dezvoltatorilor de a cere mai mult pentru locuinţele noi. Piaţa imobiliară din Timişoara a suferit multe schimbări de la începutul anului până acum în ceea ce priveşte preţurile de vânzare.

Dacă începutul anului dădea semne specialiştilor ca va urma o evoluţie interesantă, luna februarie a fost liniştită pentru piaţa imobiliară. „Până de curând a fost o perioadă de stand-by, în care achiziţiile se făceau cu banii jos şi se negocia foarte mult. Din acest motiv, preţurile au mai scăzut”, a spus George Mierluţ, reprezentant al Sedako.

În luna martie însă, preţurile au revenit la nivelul din ianuarie. Astfel, conform unei analize realizate de cel mai important portal din domeniul imobiliar, în Timişoara a fost înregistrată, de la o lună la alta, o creştere în preţul per metru pătrat în cazul apartamentelor în blocurile noi, acesta ajungând la valoarea de la începutul anului.

„De la începutul şi până la sfârşitul trimestrului s-a înregistrat o creştere de la aproximativ 950 de euro per metru pătrat la 1.020 de euro. Analiza reflectă o tendinţă în urma unei monitorizări a ofertelor care există pe piaţă deja”, a spus Daniel Crainic, reprezentant al imobiliare.ro. Există însă şi dezvoltatori imobiliari din Timişoara care nu au ridicat preţurile şi nici nu le-au scăzut, în ultimele luni.

De partea cealaltă

„Noi nu am modificat preţul. Oamenii sunt interesaţi să cumpere la orice preţ, dar accesul la credite nu este aşa de la îndemână pentru mulţi”, a spus Vlad Mărginean, consultant vânzări în cadrul Banu Construct.

Mai mult, o parte dintre cei care au apartamente noi de vânzare spun că oferta de acum este chiar mai bună decât cea din ianuarie. „Suntem dispuşi să dăm şi cu cinci la sută mai puţin, Spre exemplu, înainte, metrul pătrat era cam 950, 980 de euro, acum un apartame

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 33 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 40 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 59 minute
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 26 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 29 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 3 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Donald Trump cere schimbarea numelor unor echipe de fotbal american şi baseball

BusinessMagazin acum 36 minute
Preşedintele Donald Trump ameninţă că va bloca un nou acord privind stadionul echipei de fotbal american a lui Washington dacă echipa nu îşi restabileşte vechiul nume, Redskins, considerat ofensator pentru nativii americani, potrivit AP.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°