Sunt de acord: nu e obligatoriu ca un om inteligent să fie şcolit. Şi nici toţi oamenii şcoliţi nu sunt inteligenţi. Iar ca să reuşeşti nu trebuie să treci neapărat prin şcoli: poţi să ai un talent nativ, poţi să te “descurci” sau poţi să fi ruda cuiva care a reuşit.
Totuşi în primele cazuri trebuie să menţionez că talentul trebuie şlefuit, iar de descurcat te poţi descurca când ai ceva baze. Sau simţ practic.
Eu una recunosc. Nu am vreun talent nativ şi nici simţ practic. Şi atunci m-am îndreptat spre şcoală ca să mă descopăr şi ca să mă deschid pe lume. Şi apoi am observat că învăţ limbi străine cu uşurinţă. Că citesc o dată şi reţin mare parte din informaţie pe care o pot reda cu uşurinţă cu cuvintele mele. Că dacă îmi dai un subiect ţi-l dezvolt pe câteva pagini într-o oră.
Ca să îmi descopăr şi să îmi cultiv talentul am avut nevoie de şcoală. Am fost norocoasă, nu m-am lovit de părţile proaste ale sistemului nostru de învăţământ. Am avut profesori care mi-au pus de mică nişte cărţi în mână ce nu existau în programă. Am avut profesori care nu ne prezentau ceea ce era în manual, ci dincolo de el. Iar mai târziu, la facultate, tot şcoala mi-a deschis poarta spre lume.
Nu aş fi fost în stare să îmi iau o slujbă de vară în străinătate. Le-aş fi spart toate paharele dacă aş fi fost chelneriţă, de exemplu. Aşa că tot spre şcoală m-am îndreptat. Bursa în străinatate, stagiile profesionale m-au marcat întocmai ca un program de work & travel. Doar că munca însemna studiu sau activitate practică, dar în domeniul meu. Nu pot să spun că acolo am învăţat mai multe decât la facultatea de aici. Chiar deloc. Dar a fost o experienţă ce face parte din şcoala vieţii, care m-a marcat pe mine ca om, nu pe mine ca student.
Mulţi subestimează valoarea şcolii. Poate că pentru ei şcoala nu le putea oferi oportunităţi. Sau au nimerit acolo unde se făcea prea
