Intr-o casa din satul Brodina traieste o femeie care pandeste, an de an, venirea primaverii. O simte urcand de-a lungul drumului, inca de cand padurea e ingropata in zapezi. O asteapta, fie pe laita din fata casei, sub soarele firav, fie in dosul ferestrei, petrecand cu privirea ultimele ninsori. Pe urma lor cerul isi schimba lumina, pasarile incep brusc sa cante si atunci stie ca nu mai are mult de asteptat

Anii de foamete

Dupa nume, pare din neam de hutuli. O cheama Uhliuc. Ecaterina Uhliuc. Dar numai numele si unele amintiri sunt hutane. Numele, de la barbatul cu care a trait peste patruzeci de ani, iar dintre amintiri, doar acelea din vremea in care a fost nevasta lui. Celelalte, de cand era copila la casa parinteasca din Vicovu de Sus, ori acelea mai apropiate, din ultimii ani, dupa ce copiii ei au plecat fiecare pe la casele lor, s-au sters ori s-au amestecat. Le povesteste sarind de la una la alta, trecand peste ani si intamplari, peste amaraciuni si suparari, peste cele cateva bucurii pe care le-a simtit, cu usurinta cu care sarea pe vremuri de pe o piatra pe alta, cand trecea paraul din capatul satului.

Pentru cei cativa vecini, ea este insa Tusa Catrina, cea mai batrana femeie dintre cei care mai traiesc in casele insirate de-a lungul drumului forestier ce coboara din Brodina, satul hutulilor, ascuns intre Obcinele bucovinene.

Povestea ei pare la fel de intunecata precum cararile padurii langa care traieste acum. "Am dus-o tare greu acasa, in Vicov, eram opt frati, din care am mai ramas doar eu si un frate mai mare, care are optzeci si doi de ani.

Primavara infrigurata pe Obcinele Bucovinei Eram de-o schioapa cand a venit peste noi razboiul si am fost evacuati catre Dorohoi. Intr-o buna zi, or venit rusii si ne-or fugarit din case, de n-am avut vreme sa luam nimica cu noi. Am plecat si am stat la Dorohoi de primavara p