Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul canadian Philippe Beaulne, în Maramureş

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 aprilie 2010 ·

Prefectul Sandu Pocol şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Emil Marinescu, au avut ieri, 9 aprilie, o întâlnire oficială cu Excelenţa Sa Philippe Beaulne, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Canadei în România.

Sandu Pocol şi Emil Marinescu i-au prezentat diplomatului canadian situaţia dezvoltării economice şi sociale a judeţului, oportunităţile de afaceri, potenţialul turistic şi proiectele aflate în derulare. Prefectul Sandu Pocol a precizat că această vizită se va concretiza printr-o cunoaştere mai bună a judeţului Maramures, a oportunităţilor pe care le oferă în scopul de a atrage investitori canadieni. Emil Marinescu a vorbit despre proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere, a Aeroportului Internaţional Baia Mare şi a Spitalului Judeţean „Dr. Constantin Opriş", dar şi despre punerea în valoare a potenţialului turistic şi istoric. De asemenea, este în studiu un proiect despre realizarea unui pol comun de creştere economică dintre municipiile Baia Mare şi Satu Mare, pentru o dezvoltare echilibrată la nivelul regiunii de nord-vest.

Aflat pentru prima dată în judeţul Maramureş, ambasadorul Philippe Beaulne a spus: „Cunosc faptul că s-a trecut de la o economie monoindustrială la una complexă, cu activităţi multiple şi conexe, bazată pe servicii şi oportunităţi în agricultură şi turism. Este important în ceea ce priveşte turismul să aveţi o abordare integrală la nivelul judeţului şi să încercaţi să impuneţi conceptul «cazare şi masă» care, în Canada, funcţionează eficient. Am avut discuţii fructuoase cu reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş şi sper ca, împreună cu sprijinul dumneavoastră, să găsim alternative în domeniul energiei regenerabile şi al creşterii animalelor". De altfel, o firmă canadiană specializată în domeniul agriculturii se află deja în România, iar ambasadorul a promis că le va sugera repreze

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a primit azi o veste URIAȘĂ de la Comisia Europeană cu privire la Schengen: „Urmează decizia oficială”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că România va aparține pe deplin spațiului Schengen.

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum 55 minute
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 16 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

George Simion a votat la alegerile prezidenţiale. Ce a trasmis candidatul la ieşirea de la urne

Mediafax acum 42 minute
Alegerile prezidenţiale pentru românii din diaspora au început vineri şi se desfăşoară pe parcursul a trei zile. George Simion a votat vineri la Consulatul României din Roma şi a încurajat românii să meargă la vot.

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum 52 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 3 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

APEL DE SELECȚIE – M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală – EURI

Gazeta de Maramures acum 2 ore
Asociația GAL Valea Someşului anunţă lansarea în perioada 25.11.2024-04.12.2024 a primei sesiuni de cereri de proiecte din anul 2024 pentru Măsura M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală. Data lansării apelului de selecție:

Electrica şi compania Esyasoft din Abu Dhabi înfiinţează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei şi digitalizării reţelelor electrice

News.ro acum 55 minute
Grupul Electrica şi Grupul Esyasoft (din Abu Dhabi), specializat în furnizarea de soluţii de modernizare şi automatizare a reţelei end-to-end, prin tehnologii Smartgrid, înfiinţează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei şi digitali

Zeci de localități din Timiș, fără curent din cauza vântului. Peste 11.000 de oameni sunt afectați

Libertatea acum 2 ore
Din pricina vântului puternic care a suflat în dimineața zilei de vineri, 22 noiembrie, 33 de localități din județul Timiș au rămas fără curent electric. Mai bine de 11.600 de consumatori sunt afectați, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°