Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Marţipanul cu fructe uscate, „vedeta“ Târgului Slow Food (FOTO)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 aprilie 2010 ·

Prăjiturile din marţipan cu mere, pere, afine, prune, portocale, ananas, căpşuni, coniac şi vişine, muscat alb şi struguri au fost îndelung admirate de cei care au vizitat în această dimineaţă noua ediţie a Târgului de produse naturale, organizată în Piaţa Sfatului.

Dulcile delicii au fost aduse la Braşov de un mic producător artizanal din Budapesta, iar cei care nu au rezistat tentaţiei au plătit 10 lei pentru două prăjituri, un kilogram fiind pus la vânzare cu 90 de lei. „Îmi place foarte mult marţipanul. Absolut toate prăjiturelele expuse aici arată foarte bine şi sunt frumos aranjate. Chiar mă tentează...", a spus Ami Ratiu (29 ani), venită în vizită la Braşov tocmai din Köln.

Cei care au trecut astăzi prin Piaţa Sfatului nu s-au putut abţine să nu cumpere măcar o prăjitură cu marţipan. „Ne-au furat ochii pur şi simplu. Este absolut tentant, oricând te-ai stăpâni, arată superb", a declarat Eleonora Ioniţă (62 de ani).

Secretul deliciilor ungureşti

Cea mai delicioasă şi recunoscută prăjitură adusă de producătorul Maria Borzac, din Budapesta este prăjitura din marţipan cu muscat alb şi struguri. Făcută din 75% marţipan şi migdale şi 25% zahăr, prăjitura ungurească este renumită în Budapesta.

„Marţipanul şi migdalele se amestecă cu strugurii, se pune vinul, apoi se pune în ciocolată neagră, după care fiecare bucată este stropită cu ciocolată albă. Absolut totate prăjiturile sunt făcute manual şi conţin numai produse naturale", ne-a dezvăluit producătoarea. Marţipanul din compoziţie este procurat din Germania, iar celelalte componente sunt cumpărate din Ungaria. Tot producătoarea ne-a mărturisit că pentru o delicioasă prăjitură se munceşte aproximativ 3 minute şi că dragostea cu care se realizează şi marţipanul reprezintă secretul succesului. Culoarea celorlalte prăjituri, puse în vânzare la târgul de produse 10

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 8 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 5 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°