Vrem maşină mai nouă decât Popeştii, televizor mai mare decât Ioneştii şi vilă mai înaltă decât Georgeştii. Dacă păsările zboară jos, o să plouă! Sau dacă ninge de Bobotează, o să fie un an bun. Viaţa ne e plină de stereotipuri. Căutăm mereu semne care să prevestească viitorul. Există aşa ceva în economie? Şi care ar putea fi cel mai bun indicator timpuriu al creşterii economice? În ciuda datelor macroeconomice pe care analiştii încearcă să le interpreteze
Vrem maşină mai nouă decât Popeştii, televizor mai mare decât Ioneştii şi vilă mai înaltă decât Georgeştii.
Dacă păsările zboară jos, o să plouă! Sau dacă ninge de Bobotează, o să fie un an bun. Viaţa ne e plină de stereotipuri. Căutăm mereu semne care să prevestească viitorul. Există aşa ceva în economie? Şi care ar putea fi cel mai bun indicator timpuriu al creşterii economice?
În ciuda datelor macroeconomice pe care analiştii încearcă să le interpreteze, realitatea sfidează de multe ori logica. Cum altfel s-ar putea explica, de exemplu, faptul că înainte de criză un metru pătrat de apartament într-o zonă la modă costa mai mult în Bucureşti decât în München? Şi imobiliarele nu sunt singurele afaceri în care conaţionalii noştri au luxat sau chiar au fracturat logica. Explicaţia ţine de factorii emoţionali aflaţi la baza majorităţii deciziilor noastre. Vrem maşină mai nouă decât Popeştii, televizor mai mare decât Ioneştii şi vilă mai înaltă decât Georgeştii. Pe timp de creştere, suma tuturor acestor comportamente se constituie într-un motor macroeconomic. În recesiune, însă, factorii emoţionali sunt o uriaşă frână a redresării. Apetitul pentru risc e redus, cheltuielile la limita de jos, iar deschiderea către nou tinde spre zero. Aceasta este componenta emoţională a crizei pe care încearcă să o atace diverse grupuri de iniţiativă, printre care şi oficialităţile BNR. Recent, au fost lansate în