Dintr-un exces de zel, Poliţia Comunitară tinde să arate şi să se comporte mai ceva decât adevăraţii agenţi ai poliţiei române. Pe lângă faptul că au inscripţionat ilegal una dintre maşinile din dotare, comunitarii şi-au comandat uniforme care cu greu pot fi deosebite de cele ale ofiţerilor de la Rutieră. Nici una dintre "adaptările" locale nu este permisă de legea în vigoare.
Surse din cadrul IPJ Vâlcea spun că acest gen de acţiuni venite din partea Poliţiei Comunitare sunt motivate de o oarecare invidie sau de faptul că această structură doreşte să aibă o mai mare importanţă. Pentru a ieşi în evidenţă, la Vâlcea, poliţiştii comunitari şi-au adaptat după bunul plac echipamentul de serviciu. Astfel, în intersecţiile aglomerate ale oraşului, poliţiştii comunitari pot fi cu greu diferenţiaţi de agenţii de circulaţie, întrucât uniforma este aproape identică. Doar emblemele aplicate pe echipament asigură distincţia, însă numai de la o distanţă foarte mică. Comunitarii au gândit aspectul în detaliu, astfel încât şi şapca este albă, croită după modelul celor de la rutieră, când culoarea ei ar trebui să fie una închisă, aşa cum se prevede la punctul 9, Anexa 2 din Hotărârea de Guvern Nr. 2295/2004 pentru aprobarea Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Comunitare. Modificarea aspectului echipamentului din dotare nu se poate face după ureche. Articolul 24 din Legea 371/20/09/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare este foarte clar: "Uniforma funcţionarului public din Poliţia Comunitară, forma şi conţinutul insignei şi ale documentelor de legitimare ale acestuia se stabilesc prin regulament aprobat prin hotărâre a Guvernului".
DERANJANT, DAR ACCEPTABIL
Comisarul Cătălin Oprescu, şeful Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, recunoaşte că portu