Regret profund şi sunt dezolat de ceea ce s-a întîmplat în tragedia aeriană de la Smolensk. Îi iubesc pe polonezi – am fost de două ori la Cracovia şi, cu excepţia calităţii berilor locale, nu am rămas decît cu impresii bune şi foarte bune. Un oraş superb şi extrem de civilizat, care respiră boemie şi cultură aproape la fel ca Praga. Am fost acolo la un festival de muzică sacră barocă, despre care am mai scris – suport pentru experienţe de comunicare şi rezonanţă de maximă intensitate. Am fost aproape în fiecare seară în cîte o catedrală – iar Cracovia e plină de catedrale, cum e plină şi de cîrciumi – şi am audiat nişte concerte pe care le voi ţine minte, probabil, toată viaţa. Cînd am fost eu, preşedinte era tot Lech Kaczynski, iar fratele lui geamăn, Jaroslaw, era prim-ministru. Cracovenii cu care am stat de vorbă apreciau mai mult politicile publice ale guvernului, decît atitudinile paseiste ale şefului statului. Cert e că eu, turist, am asistat de două ori la trăirile pascale ale unei “civitas christiana” şi am văzut infinit mai multă decenţă religioasă într-un oraş în care poţi discuta, la o bere, despre Toma d’Aquino sau despre vocaţia umanistă a lui Ioan Paul al II-lea (pentru care, în mod firesc, au un cult local foarte dezvoltat) cu necunoscuţi deveniţi amici ocazionali. Gîndurile mele bune către acei oameni frumoşi şi viaţa lor fără exces de priviri întunecate spre trecut, şi condoleanţe pentru ce li s-a întîmplat. De dragul lor, cîteva poze făcute prin Cracovia şi două dedicaţii muzicale.

Fragment din “Lecons de tenebres du Vendredy Sainct”

Întîmplător sau nu, cel mai cunoscut marş funebru e compus de Frederic Chopin.

Doamna mea Sara Mingardo în Filarmonica din Cracovia, cu un fragment din Eja Mater – parte din Stabat Mater-ul lui Vivaldi.

Îmi pare atît de rău. O să caut o sticlă de vod