Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim, decimată înaintea turului cu Gyor

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 10 aprilie 2010 ·

Campioana României la handbal feminin va juca duminică fără şapte jucătoare importante în meciul tur din semifinalele Ligii Campionilor, de pe terenul unguroaicelor de la ETO Gyor. Oltchim Râmnicu Vâlcea va avea o misiune extrem de dificilă în manşa tur a semifinalei Ligii Campionilor la handbal feminin, programată duminică, de la ora 18.15 (Sport.ro), pe terenul unguroaicelor de la ETO Gyor, din lotul campioanei României lipsind şapte „piese" importante. Antrenorul oltencelor, Radu Voina, nu va putea conta decât pe o singură stranieră, unguroaica Gabriella Szucs, în timp ce handbalistele Olena Vasciuk şi Anastasia Pidpalova au probleme cu viza. Vasciuk a plecat în Ucraina pentru a-şi prelungi viza, în timp ce Pidpalova nu a putut primi în termen util „ştampila" pentru Ungaria. „După noile legi, cererea de obţinere a vizei trebuia făcută cu 15 zile înainte de deplasare, nu de pe o zi pe alta ca până acum. Ştiu că se fac eforturi mari din partea conducerii clubului pentru obţinerea acestei vize, dar nu ştiu ce şanse de reuşite sunt", a spus „principalul" Oltchimului. Cealaltă jucătoare din Ucraina, Rehina Shymkute, s-a accidentat la antrenamentul de luni şi a suferit o fisură de metatars, şansele de recuperare fiind minime. „Au mai fost cazuri când după o astfel de accidentare recuperarea a fost rapidă. Nu ştiu cum va fi în cazul lui Shymkute, dacă poate sau nu să facă deplasarea la Gyor", a continuat Voina, vorbind şi de vitezista Ramona Maier Fărcău, care a suferit o entorsă la antrenamentele naţionalei feminine şi nu s-a antrenat de două săptămâni: „Am citit şi eu despre sportive care au evoluat cu entorse sau fracturi. Asta ar însemna ca Ramona să rişte să rateze tot sezonul. Nu sunt adeptul unor astfel de riscuri. Important este ca Maier să fie refăcută în totalitate pentru meciul retur". Ultimele jucătoare aflate pe lista indisponibilelor sunt Talida Tolnai, car

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum o ora
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 41 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/37°
mar.

22°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°