Evident, îmi veţi spune. Există dragostea mamei pentru copil, a fratelui pentru soră şi chiar dragostea omului pentru Dumnezeu. Toate sunt forme ale iubirii, înţelegem cu toţii acelaşi lucru prin termenul folosit, deşi s-ar putea să avem reprezentări diferite despre ce înseamnă el la fiecare folosire. Cu toate astea, în nici unul din cazurile de mai sus nu se pune problema sexului, sau cel puţin, nu e socialmente acceptat să fie aşa.

Apoi, în funcţie de religiozitatea fiecăruia sau pur şi simplu de preferinţele lui morale, fiecare din noi are o idee proprie despre cum se poate combina sexul cu dragostea în cazul adulţilor. Cu consimţământ sau fără, depinde de cât de hard core suntem. Acolo începe pasiunea şi poate, sora ei geamănă, psihoza, acolo totul se joacă şi nimic nu se pierde, decât poate timpul şi încrederea.

Dar mai există o categorie distinctă de toate cele descrise mai sus, unde se poate vorbi despre dragoste, dar unde elementul erotic rămâne în suspans. Spunem prietenilor că îi iubim cu pasiunea cu care mărturisim asta unui(ei) iubit(e), dar continuăm să privim sexualitatea ca inadecvată (cum e de pildă în cazul incestului). Dar pasiunea e acolo şi îşi caută sublimările ei. De cele mai multe ori, oamenii care joacă safe jocul erotic ţin să despartă prietenia şi sexul. Cred că asta se întâmplă pentru că, dacă tot se schimbă totul în jurul lor cu o rapiditate ameţitoare şi nimic nu e asigurat pentru totdeauna, măcar prietenii să fie ceva stabil, iar relaţia cu ei, nepsihozabilă. E o idee larg acceptată, şi serialele TV de la Friends la Big Bang Theory ne arată varianta de divertisment a unei astfel de filosofii de viaţă. Dar ne mai arată ceva: că, uneori, distincţia dintre dragostea de prieten şi dragostea de iubit e una fluidă şi chiar înşelătoare. Iubirea erotică se poate transforma în prietenie şi o prietenie poate să nască pasiune. Pasi