Hunedoreanca visează la o carieră în muzica populară. Momentan, se ocupă cu diverse activităţi de tineret, întrucât este preşedintele primei asociaţii de profil din judeţ.
PROFIL
NĂSCUTĂ. 24.06.1989, Petroşani
EDUCAŢIE. Studentă în anul II la Facultatea de Jurnalistică, Universitatea Spiru Haret
CARIERĂ. Agent comercial, în prezent secretară la Biroul de Intermedieri Auto
FAMILIE. Necăsătorită, un frate mai mare
A iubit muzica populară de când era mică. Preotul din comuna Baru, acolo unde a copilărit, punea toţii copiii din sat să cânte la fiecare mare sărbătoare. „Prima dată când preotul mi-a auzit glasul, am cântat «Când fost-a prunc Isus Hristos». A rămas surprins de prestaţia mea, la o vârstă aşa fragedă”, şi-a amintit Cristina.
Ulterior, aceasta a făcut parte timp de patru ani din corul bisericii, iar după încheierea studiilor gimnaziale s-a înscris la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă” din Deva. A terminat la clasa profesoarei Ica Pop, iar acum lucrează la un album, pe care speră ca până la finalul anului să-l scoată pe piaţă.
„Cu toate că doina remarcă cel mai mult un artist, îi arată adevărata sa valoare, vreau ca albumul meu să fie mai vesel, folcloric, însă nu comercial. Voi încerca să cuprind toate genurile muzicale, în special jiene şi învârtite, preferatele mele. Colaborez cu un studio, iar o parte din melodii sunt deja realizate”, a spus tânăra artistă. Îşi doreşte ca atunci când publicul îi va asculta melodiile să fie încântat de ceea ce aude, să-i aprecieze munca. Şi cum muzica populară fără joc nu poate exista, Cristina este înnebunită după dansurile tradiţionale. Ar fi vrut să facă parte dintr-un ansamblu, însă până acum nu a avut ocazia. La capitolul îmbrăcăminte, are un dulap plin de costume populare, cele mai multe moştenite de la bunica sa sau primite de la o mătuşă. @N_P