Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAMPANIE Cartierul Mărăşti a băgat spaima în francezi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 aprilie 2010 ·

Francezii reprezintă a cincea comunitate de expaţi ca mărime în judeţul Cluj. Imaginea Clujului în Franţa este cea a unui oraş „periculos”. Temerea lor este întărită la prima vizită în Cluj, de o simplă „plimbare” de la aeroport, în centrul oraşului.

Francezii din Cluj spun despre ei înşişi că nu fac parte dintr-o comunitate „adevărată” şi că nu sunt nici o comunitate unită. „N-ai să vezi niciodată un cartier întreg de francezi nicăieri în lume, aşa cum sunt, de pildă, italienii sau chiar şi românii”, explică David Pascal, un expat francez, mutat la Cluj în 2005.

Cu toate acestea mai bine de 50 din cei peste 200 de francezi stabiliţi în oraşul de pe Someş se cunosc între ei şi să întâlnesc într-un cadru organizat la „Crama Noastră”, unde degustă vinuri sau produse tradiţionale cu specific franţuzesc.

Temerile francezilor

Centrul Cultural Francez este primul loc unde ajunge un francez venit la Cluj. Acolo i se recomandă clătitaria „Le Galerie”, deschisă la Cluj de David Pascal, sufletul comunităţii franceze. „Mulţi dintre francezii care ajung la Creperie îmi mărturisesc că au auzit de acest loc încă din avionul Paris-Cluj”, spune David Pascal.

De altfel, drumul de la aeroport până la hotelul în care sunt cazaţi atunci când ajung pentru prima dată la Cluj le întăreşte temerea cu privire la faptul că oraşul de pe Someş este unul periculos, în care francezii trebuie să aibă mare grijă.

Aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Marc Alexandre, un francez de 40 de ani, mutat definitiv la Cluj în 2007.

„Eu n-am fost niciodată în Europa de Est, până să vin la Cluj, dar prietenii mei îmi ziceau că e periculos. Ca să ajung în centru, am trecut prin Mărăşti şi mi se părea prea gri totul din cauza blocurilor. În Franţa zonele cu blocuri precum cartierul Mărăşti sunt considerate periculoase. La început am stat do

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 15 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 19 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°