Potrivit unui raport al Băncii Naţionale a României, datoriile botoşănenilor la credite au crescut în martie cu 18% faţă de primele două luni ale anului.
Botoşănenii s-au îndatorat peste măsură şi abia mai fac faţă ratelor pe care le au de achitat la bănci. Oficialii BNR au anunţat că în martie datoriile la nivelul judeţului la bănci au ajuns la 107 milioane de lei, aici fiind incluse şi împrumuturile luate de firmele mici.
Pentru a-şi recupera banii, instituţiile bancare propun grafice de reeşalonare cu toate că orice credit este asigurat, iar pentru împrumuturile mai mari s-au solicitat garanţii imobiliare, precum locuinţe sau terenuri.
„Încercăm pe cale amiabilă“
Deşi restanţele cresc de la o lună la alta, bancherii spun că executarea silită nu este cea mai bună soluţie pentru recuperarea datoriilor. „Încercăm pe cale amiabilă să-i convingem pe clienţii cu probleme să plătească restanţele. Banca nu are niciun interes să-şi lase clienţii fără locuinţe dacă se constată că sunt de bună credinţă. Aşa că deocamdată nu vrem să apelăm la executări silite. Încercăm să ne ajutăm clienţii cu oferte de restructurare a creditelor (n.r-recreditare) şi cu noi grafice de reeşalonare a ratelor“, a declarat Gabriel Luţă, director al unei sucursale bancare din Botoşani. Mult mai îngrijoraţi sunt administratorii magazinelor care au vândut marfă prin „rate doar cu buletinul“. Pentru recuperarea restanţelor de la clienţii rău-platnici, magazinele de mobilă sau de electrocasnice au deschis sute de procese în instanţă şi au apelat la executorii judecătoreşti.
„Creditele doar cu buletinul s-au dat cu foarte mare uşurinţă“, a explicat Dinu Secrieru, executor judecătoresc. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri executorii nu au ce lua de la debitori. „Am întâlnit zeci de cazuri când restanţierii au fost angajaţi fictiv de societăţi fantomă care