După „Harry Potter", „Alice în Ţara Minunilor" vine să consolideze brandul Oxford. Într-un oraş care câştigă 600 de milioane de euro pe an din turism, nu poţi să nu te-ntrebi: cine mai e, de fapt, şi această Alice?

,,Nu-i de mirare că eşti în întârziere. Acest ceas este exact cu două zile în urmă". Cuvintele Pălărierului Nebun din „Alice în Ţara Minunilor" nu-ţi vor mai părea atât de absurde în micul oraş universitar Oxford, locul de baştină al lui Alice, al lui Dodo şi al Iepurelui Alb aflat mereu în întârziere. În Oxford, timpul curge după alte tipare. Seara, la ora nouă și cinci minute, clopotul poreclit „Marele Tom", din turnul Universităţii Christ Church, bate de 101 ori (simbolizând numărul iniţial de studenţi ai facultăţii), iar la ultimul gong toată suflarea studenţească trebuie să se afle în campus.

De ce cu tocmai cinci minute după ora nouă şi nu la nouă fix? Fiind situat la cinci minute vest de Greenwich, ora nouă și cinci din Greenwich însemna ora nouă fix în Oxford, în vremurile în care ora locală nu fusese încă standardizată în Marea Britanie. Când orarul căilor ferate a impus în cele din urmă uniformizarea, la sfârşitul secolului al XIX-lea, universitarii de la Christ Church au decis să păstreze vechea oră a Oxfordului. „Cum adică nu găseşti drumul tău spre casă? Aici toate drumurile sunt ale mele!", îi spune Regina de Inimă Roşie lui Alice, în scena procesului din carte. În Oxford, un mic „stat în stat", asta sună cum nu se poate mai plauzibil.

„Nu-i de mirare că Iepurele Alb se uita cu disperare la ceas şi nu reuşea să ajungă la timp", glumeşte Frances Narvaez, studentă la psihologie la Oxford şi actriţă într-o trupă de teatru de amatori. Ştiind că Iepurele Alb era nimeni altul decât decanul Henry Liddell, tatăl adevăratei Alice, parcă începi să priveşti cu alţi ochi distratul personaj aflat mereu în întârziere. Deşi iubeşte ac