În familia Iacob, care trăieşte printre ruinele fostei fabrici de mobilă, peste două săptămâni se va naşte cel de-al 14-lea copil.
Pe Gabi Iacob (47 ani) l-am găsit în această dimineaţă printre ruinele fostului Combinat de Prelucrare a Lemnului (CPL). „De două zile aceasta este casa mea. Aici, în hangarele fostei fabrici de mobilă mi-am mutat toată agoniseala: două paturi şi alea aşezate pe cărămizi şi o jumătate de scaun. Am 13 copii, unii la casele lor, alţii daţi la stat. A doua nevastă cu care sunt acum, Floarea Orăcel, este din nou gravidă şi trebuie să nască peste două săptămâni. Este pentru a cincea oară când îmi sunt demolate construcţiile pe care le-am făcut pe malul Oltului" , povesteşe bărbatul la care tocmai venise în vizită fiul lui Costel Lăcătuş.
Locul unde până acum două zile îşi avea casa familia Iacob
Iacob spune că nu şi-a trimis niciodată copiii la cerşit şi trăieşte din agoniseala muncii cu ziua. „Vând cărămidă cu cu 20 de bani bucata şi mai am un cal şi o căruţă şi fac transporturi cu el", povesteşte bărbatul care ne arată patul în care doarme el şi soţia, iar în celălat, doi dintre copii, Mihaela (15 ani) şi Daniel (21 ani), ceilalţi fiind „care pe unde au apucat".
Aici, printre ruinele fostei fabrici de mobilă, se va naste cel de-al 14-lea copil al familie
Mihaela Orăcel, care a fost până în urmă cu câteva săptămâni în plasament, a fugit de la asistenta maternală şi a fost dată dispărută, fiind căutată cu poliţia. Directorul adj. al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, dr. Roxana Radu, ne-a spus: „Mama Mihaelei a făcut cerere de reintegrare în familie. Adolescenta a creat foarte multe probleme familiei unde a fost în plasament".
Hangarul în care locuieşte acum familia
Casa a fost demolată din cauza mizeriei
Pe malul Oltului, la