Recunosc: astept si tot astept un telefon (mda, stiu. O sa imbatranesc asteptand poate, hi,hi..). Nu un aparat, fireste. Ci o spunere. Astept un telefon si vreau ca, la capatul celalalt al firului sa nu aud mai putin decat ”te iubesc”. Nu ma intereseaza mai putin.
Din pacate, telefonul meu nu suna in acest fel, suna zi de zi in tot felul de “feluri” de la “sunt gata versurile alea?” pana la “deci, la ce ora vii la noi Doria” sau ”Gogo, unde mancam?” dar niciodata nu suna asa cum visez eu. Motivele sunt multe, probabil distanta e cel mai important dintre ele, dar, admit, nu ar exista treaba care sa-mi aduca mai multa fericire.
In viata oricarui om exista un telefon care nu suna niciodata. Exista acea veste, acea spunere, acea implinire, care nu vine niciodata. Desi e asteptata, dorita, rugata, vorba visata intarzie sa apara sau mai rau, nu-si face intrarea pe covorul rosu al inimii noaste in veci. Viata merge inainte, insa, in unele momente, ne oprim si ne intrebam”ce-ar fi daca?”
Nu stiu daca exista persoane care sa nu fi visat ca, intr-o zi telefonul le va suna si vor auzi “ati castigat un million de euro” sau” fiul dumneavoastra a luat cutare concurs primul”, “iarta-ma, am gresit, imi doresc mult sa ne impacam” sau “eu chiar te iubesc pe tine!”. Vestile sau spunerile nemaipomenite auzite (si) la telefon fac parte din viata si de foarte multe ori, chiar schimba destine.
Imi aduc aminte, cand eram copil, cel mai mult asteptam un telefon din partea tatalui meu. Dupa ce parintii mei au divortat, cea mai mare bucurie era sa aud vorbele “hai sa mergem la plimbare, eu cu bicicleta tu cu rotilele” rostite la telefon de catre tatal meu. Din pacate, telefonul suna rar in acest fel, mai mult nu e cazul sa-mi amintesc legat de subiect, e prea delicat.
Apoi, in adolescenta, asteptam un telefon din partea iubitului meu, un om asezat la minte, boem