Până acum câţiva era mai greu să detectezi lichelele din jur. Licheaua ştie bine să disimuleze. Îţi zâmbeşte, îţi spune cât de mult te respectă şi când te-ai întors cu spatele exprimă ceea ce gândeşte.

Licheaua nu are caracterul să spună ceea ce crede despre un om privindu-i ochii. Nu ar mai fi lichea dacă ar face asta. Până acum câţiva ani licheaua îşi vărsa frustrările oricărei alte lichele dispuse să o asculte. Şi lichelele au multe frustrări.

Una este disperarea prostului care nu pricepe ce se întâmplă în jur. Alta este invidia incompetentului pe cel care îşi face treaba şi expune neputinţa înnăscută a lepădăturii. Mai este ura leneşului în faţa celui harnic, duşmănia mincinosului cu adevărul şi aversiunea celui respins faţă de cel care ştie să se facă acceptat.

Murdăriile adunate în mintea unei lichele pot defula acum nestingherite, pentru că lepădăturile au mediul ideal în care pot expune ce e mai urât în ele, fără să fie nevoie să facă exerciţiul de curaj de a se uita în ochii celui pe care îl ponegresc. Aflată la distanţă, în spatele unei tastaturi, lepădătura poate îşi poate scuipa acum toate frustrările, fără să-şi asume nimic din ceea ce spune.

Internetul, care îi permite frustratului să facă asta, este cel mai performant radar de lichele. Aici poţi afla ce gândesc, ce-i doare, ce urăsc. Este un radar care îţi arată cele mai ascunse cotloane ale minţii scârnăviilor şi care scoate din lepădături tot ceea ce este mai rău. Un instrument care zugrăveşte exact imaginea adevărată a lichelei, exact ceea ce licheaua nu vrea să vezi aunci când îţi zâmbeşte în faţă şi spune cât de mult te respectă.