Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capitala istorică nu s-a ridicat la aşteptările geografilor

Publicat in Adevarul, duminică 11 aprilie 2010 ·

Mai entuziaşti sau mai dezamăgiţi, olimpicii au părăsit, astăzi, vechea cetate a Ţării Româneşti. După ce au primit rezultatele olimpiadei, tinerii şi-au luat la revedere de la judeţul Dâmboviţa, cel care i-a găzduit timp de o săptămână.

Liceenii cu punctajele cele mai bune, au susţinut dis de dimineaţă proba de baraj, scrisă şi orală, la limba engleză.

“Nu a reuşit cu nimic să mă impresioneze acest oraş”

Alexandru Barbu este elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ din judeţul Slatina şi participă din 2006 la această olimpiadă. “Am obţinut 90 de puncte cum era şi de aşteptat pentru că m-am pregătit foarte bine. Este al patrulea an de când particip consecutiv şi până acum am obţinut două medalii de aur la olimpiadele internaţionale. Mi-a plăcut geografia dintotdeauna pentru că îmi deschide o mulţime de noi orizonturi. E o materie care, contrar unor păreri, îţi dezvoltă intelectul, capacitatea de analiză. Mai departe m-am înscris la mai multe facultăţi din străinătate şi acum trebuie să mă decid la care voi râmăne”, ne relatează olimpicul.

Din păcate pentru tineri, Târgoviştea nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor şi au plecat dezamăgiţi de fosta capitală. “Nu m-au impresionat prea multe aici, cel puţin nu în mod pozitiv. Niciunul dintre colegi nu a fost încântat. În afara faptului că are o istorie foarte frumoasă şi câteva obiective turistice interesante nimic altceva nu îmi place”, mărturiseşte tânărul.

Festivitatea de premiere s-a susţinut la Liceul de Muzică şi Arte plastice “Bălaşa Doamna” din Târgovişte, iar câştigătorii au obţinut atât premii în bani, cât şi cadouri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Trei români au murit într-un accident produs în Ungaria. Două persoane au fost aruncate din mașină în urma impactului

Adevarul acum 9 ore
Trei persoane din Maramureș și-au pierdut viața în urma unui accident produs duminică, 27 aprilie, pe autostrada M1, din Ungaria. Un alt rănit a fost transportat cu elicopterul la spital.

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 10 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

FC Liverpool a învins pe Tottenham, scor 5-1, şi este campioana Angliei

News.ro acum 10 ore
FC Liverpool a devenit duminică noua campioană a Angliei, după ce a dispus, pe teren propriu, de echipa londoneză Tottenham, scor 5-1. Pentru „cormorani” este titlul cu numărul 20 din istorie. Tottenham a început surprinzător meciul de pe Anfield, d

Marco Rubio spune că trebuie să se ajungă cât mai curând la un acord de pace Rusia-Ucraina

News.ro acum 10 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie semnat în curând, adăugând că administraţia Trump îşi va petrece următoarea săptămână încercând să hotărască dacă va continua să fie mediato

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum 7 ore
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

Caz ciudat într-un spital din România! Un bebeluș a dispărut din Maternitate UPDATE

Botosani News acum 3 ore
Caz ciudat înregistrat, duminică, într-un spital din România. Un bebeluș a dispărut din Maternitatea din municipiul Bacău, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi, în jurul orei 15.00,

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum 8 ore
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Horoscop 28 aprilie 2025. Zodia care are mare noroc la bani

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 aprilie 2025. Vești bune la început de săptămână pentru un nativ! Ziua de luni vine cu mare noroc la bani pentru o zodie. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! Multe nu îți convin, dar acum vei avea ocazia să renun

SUA admite că întreține o strategie de „incertitudine” în impunerea taxelor vamale: „Nu îi vei spune persoanei de cealaltă parte a negocierilor unde te vei opri”

HotNews acum 10 ore
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat duminică că politica tarifară a președintelui Donald Trump urmărește să creeze o „incertitudine strategică” care să ofere un avantaj Statelor Unite, notează AFP, conform News.ro. „În teor

Vremea

București
acum

lun.

4°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

3°/19°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
joi

14°/21°
Constanta
acum

lun.

3°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

5°/20°
mar.

9°/20°
mie.

9°/20°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

7°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°