Printre laureaţii concursului internaţional „Virtual Enterprises International" se numără şi trei elevi de la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu". Aceştia au obţinut locul I la secţiunea „Cel mai bun stand" în cadrul unui concurs de simulare a activităţilor comerciale.
Echipa care a reprezentat judeţul Maramureş la competiţia din SUA a fost formată din profesoara Mihaela Roşca şi din elevii Paula Şeer, Irina Şandor şi Lorin Druţă. Aceştia au participat la competiţia rezervată „firmelor de exerciţiu".
Concursul a avut patru secţiuni: cea mai bună pagină web, cel mai bun catalog, cel mai bun negociator şi cel mai bun stand. „O echipă este formată de obicei din cinci elevi. Noi ne-am prezentat doar cu trei, pentru că doar aceştia au reuşit să-şi plătească transportul cu avionul. Totuşi, am câştigat", a subliniat Mihaela Roşca.
Concurenţi din toată lumea
„Obiectul de activitate al firmei noastre virtuale este organizarea de evenimente festive - nunţi, diverse ceremonii. I-a atras pe toţi cei prezenţi la concurs. Am dus materiale promoţionale, bannere, fluturaşi, cataloage, inclusiv decorul. A cântărit mult şi felul în care am ştiut să ne «vindem» marfa", a spus Paula Şeer, „managerul" companiei „Your Secret SA", elevă în clasa a XI-a la Colegiul Economic.
La concursul internaţional din New York au participat echipe din toate statele Americii, din Canada, Germania, Bulgaria, Austria, Indonezia, Brazilia, Islanda şi România. „Am concurat cu 140 de firme de exerciţiu de nivel liceal şi universitar", a mai explicat eleva.
Ignoraţi de autorităţi
Cu toate că profesorul coordonator al proiectului a depus încă de anul trecut o cerere de finanţare către Primăria Baia Mare, pentru ca măcar costurile de transport să le fie asigurate participanţilor de la Colegiul „Nicolae Titulescu", aceasta a rămas fără