Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Titi Aur ia startul la Raliul Braşovului

Publicat in Adevarul, duminică 11 aprilie 2010 ·

De opt ori campion naţional la raliuri, pilotul bârlădean şi-a anunţat oficial participarea la ediţia din acest an a CN. El îl va avea copilot pe fostul ministru Borbely Karoly. Titi Aur are ca obiectiv recucerirea titlului naţional care, în ultimii doi ani, a revenit ungurului Gergo şi finlandezului Mietinen.

Multiplu câştigător al titlului naţional în probele automobilistice pe şosea - are opt la raliuri şi două la viteză în coastă -, Titi Aur a decis să revină în competiţie după un an de absenţă, răstimp în care s-a ocupat cu şcoala de pilotaj care îi poartă numele.

Reîntoarcerea sa se produce într-un moment de răscruce pentru automobilismul românesc - pe de o parte, criza economică şi-a arătat şi aici colţii, pe de alta, anul trecut, podiumul la raliuri a fost ocupat în totalitate de piloţi străini (ungurul Gergo, italianul Tempestini şi finlandezul Miettinen)! Deloc întâmplător că Aur are ca obiectiv să recucerească titlul pe care l-a deţinut, ultima oară, în 2006.

„După un an de pauză revin cu entuziasm în competiţie. Alături de mine va fi un nou copilot, Borbely Karoly, care îmi este prieten, dar şi un profesionist desăvârşit", a declarat multiplul campion la festivitatea de prezentare a echipei Jack Daniels RT.

Raliul de lângă Tâmpa, etapa favorită

La sfârşitul acestei săptămâni (16-18 aprilie), Titi Aur va lua startul în prima etapă a ediţiei din acest an. Raliul Braşovului este o probă unde bârlădeanul a adunat amintiri frumoase, el debutând acolo în urmă cu 24 de ani şi înregistrând un număr record (absolut) de victorii acolo: 6 în 40 de ediţii.

Aur va pilota, ca şi în anii trecuţi, un automobil

Mitsubishi Lancer Evo IX. Acesta a fost preparat de firma lui Gergo Szabo şi are un design deosebit. La maşina românului predomină verdele, iar la cea a colegului său din Ungaria, negrul. Motorul este de 2.000 cmc, tur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum o ora
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 2 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 52 minute
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație din SUA, după ce Donald Trump a ridicat blocajul impus de administrația Biden

HotNews acum 2 ore
Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație MK-84 din Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a ridicat restricțiile impuse anterior de administrația Biden asupra exportului acestor muniții, a anunțat duminică Minister

Netanyahu după întâlnirea cu Marco Rubio: Cu sprijinul SUA, ”putem duce treaba la bun sfârşit” împotriva Iranului

News.ro acum 2 ore
Israelul şi Statele Unite sunt hotărâte să împiedice Iranul să obţină arme nucleare şi să contracareze ”agresiunea” acestuia în Orientul Mijlociu, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, după o întâlnire cu secretarul de stat ame

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Loteria Română Numerele câștigătoare extrase la tragerea Loto din 16 februarie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Rezultatele loto de duminică, 16 februarie 2025. Loteria Română a publicat numerele câștigătoare de joi, 30 ianuarie la concursurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 sau Super Noroc. Rezultatele loto din 16 februarie 2025 Loto 6 d

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/-0°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-1°
Iasi
acum

-3°
dum.

-4°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°