Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Amy s-a sucit ca să nu piardă pensia alimentară de la Liviu"

Publicat in Cancan, duminică 11 aprilie 2010 ·

Adelina Vârciu contraatacă. Deşi dorea să pună punct scandalului şI să nu mai vorbească despre relaţia ei cu Liviu, de care va divorţa pe data de 17 mai, bruneta s-a văzut nevoită să-şi încalce promisiunile. Motivul este unul destul de simplu. În urmă cu câteva zile, Amy a fost invitată la "Happy Hour", unde a prezentat anumite evenimente denaturat, acceptând să mintă doar ca să îl pună într-o lumină favorabilă pe actorul de telenovele.

"Nu înţeleg de ce se bagă unde nu îi fierbe oala. Pe lângă faptul că minte, spunând că Liviu s-a bucurat în momentul în care ea l-a anunţat că va fi tată- o minciună care se poate proba cu materialele de presă apărute la vremea respectivă, dar şI cu declaraţiile realizatorilor TV cărora el le punea în vedere să nu îl întrebe de copil că nu vorbeşte- acum îşi dă cu părerea despre noi, vorbind despre o posibilă împăcare. Probabil face toate acestea pentru cei 500 de RON pe care îi ia de la Liviu lunar.

Cred că a fost sfătuită de "binevoitori" să treacă de partea lui, ca să nu piardă banii aştia pe care îi dă la after school", spune Adelina. Derulând firul evenimentelor petrecute în ultimul timp, Adelina îşi aminteşte cum a ajuns să fie, la câteva zile după ce a anuţat că divorţează de Liviu, "abordată, păcălită şI lucrată" de această femeie. "Mai întâi am primit un mesaj în care îmi spunea cine este. Aceasta a fost doar începutul că, după ce s-a băgat în viaţa mea şI mi-a câştigat oarecum încrederea, s-a sucit brusc şI a început să fie de partea lui Liviu.

Într-una din zile, însă, a făcut o greşeală. După ce a declarat ce a vrut, peste tot, mi-a recunoscut într-un sms că spune ce îi zice Liviu", explică Adelina. Ca să întărească cele spuse, Adelina a trimis la CANCAN cele trei sms-uri care arată cum a fost păcălită . Primul sms arată clar că Amy a căutat-o prima pe Adelina, cel de-al doilea modul în care aceasta a r

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 27 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°