Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţăranii şi-au cerut subvenţiile pe Internet

Publicat in Adevarul, duminică 11 aprilie 2010 ·

Aproximativ 10.000 de fermieri gălăţeni au completat formularele online pentru a încasa sutele de euro pe hectar alocaţi de UE ca sprijin financiar. Termenul limită pentru depunerea cererilor de către agricultori este 17 mai 2010, solicitanţii care întârzie urmând a fi penalizaţi.

Până miercuri, 7 aprilie 2010, au fost depuse la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură un număr de 402.088 cereri de plată pentru o suprafaţă de peste 1,9 milioane hectare. Interesant este că, la nivel naţional, peste 90.300 de fermieri au depus solicitările de plată după completarea electronică a declaraţiei de suprafaţă.

Citiţi şi: EXCLUSIV Ţăranii din cătunele rupte de lume şi-au tras internet să vândă laptele

Vorbim de aproape 800.000 hectare, prin accesarea aplicaţiei IPA online, conform informaţiilor furnizate de Ciprian Viorică, consilier principal în cadrul Serviciului Măsuri de Sprijin din cadrul APIA Galaţi. Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună până la data de 17 mai 2010 o singură cerere de plată. La Galaţi au fost depuse până acum peste 10.000 de cereri online.

Mai mulţi bani pentru agromediu

Agricultorii gălăţeni care vor depune cererile de subvenţii începând cu 18 mai vor fi penalizaţi cu 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 11 iunie 2010, nici o cerere nu va mai fi primită. Fermierii au posibilitatea să încaseze mai mulţi bani dacă aplică şi pentru măsura de agromediu.

Este vorba de sume substanţiale, ce pot ajunge până la 124 de euro pe hectar pentru cultivarea de pajişti cu înaltă valoare naturală. Condiţia este ca suprafaţa minimă a terenului utilizat de fermier să fie de un hectar şi să fie compusă din parcele agricole de cel puţin 0,3 hectare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum 32 minute
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 3 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°