Va înlocui eReaderul cartea de hârtie? După părerea mea, nu.
În materie de pictură, Picasso a traversat mai multe perioade: roz, albastră, cubistă. În materie de dispozitive electronice, subsemnatul a traversat, în ultimii ani, mult mai multe perioade decât Picasso în pictură. A fost o vreme când m-au pasionat laptopurile. După ce-am cumpărat şi experimentat vreo câteva, umblând din marcă-n marcă mai ceva ca fluturele din floare-n floare, m-am plictisit. Acum zac pe undeva, prin casă, prăfuindu-se iremediabil, la concurenţă cu cărţile. M-am năpustit apoi asupra accesoriilor de computer: tastaturi cât mai complicate, mouse-uri cât mai deştepte, suporturi pentru laptop, lămpiţe de luminat. A venit rândul telefoanelor mobile. Cumpărând şi experimentând produse cât mai complicate, am sfârşit prin a folosi un produs cât mai simplu.
Traversez acum, dominat de aceeaşi patimă furibundă, perioada eReaderelor, în dulcea limbă a lui Neculce: cititoare de cărţi electronice. Riscând să par didacticist, voi preciza că eReaderul e un dispozitiv de mărimea unei pagini de carte tip „Biblioteca pentru toţi" sau chiar de cea a unei coli A4, pe care se pot stoca până la 4.000 de cărţi. Pe unele dintre ele, dotate fiind cu wireless, se pot citi, graţie unui abonament, ziare şi reviste din întreaga lume. Cum s-a mai întâmplat cu toate născocirile, între firmele lumii s-a declanşat o concurenţă sălbatică pentru a produce eReadere tot mai sofisticate, în stare să ofere consumatorului tot mai multe facilităţi: de la posibilitatea de a lua note de pe paginile citite până la posibilitatea de a avea acces la Wikipedia şi la Google.
Un cunoscut mi-a atras atenţia asupra acestei drăcovenii electronice lansate în premieră de Amazon, prin dispozitivul numit Kindle, anul trecut, în America. Dând curs precipitării mele furibunde în lumea gadgeturilor de ultimă oră, am cumpărat