O poezie clasică, pe care poate o ştiţi, poate aţi mai citit-o, dar care, cred eu, merită o recitire. E o aluzie la ceva ce am simţit toţi atunci cînd am iubit pătimaş. Poate mai simţim şi acum. Dar Lucian Blaga o spune ca niciunul dintre noi. O poezie simplă ca iubirea şi complexă ca iubirea.

Izvorul nopţii

Frumoaso,

ţi-s ochii-aşa de negri încât seara

când stau culcat cu capu-n poala ta

îmi pare

că ochii tăi, adânci, sunt izvorul

din care tainic curge noaptea peste văi

şi peste munţi şi peste seşuri

acoperind pământul

c-o mare de-ntuneric.

Aşa-s de negri ochii tăi,

lumina mea.

Lucian Blaga

Pentru comentarii la această postare vă aştept aici

O poezie clasică, pe care poate o ştiţi, poate aţi mai citit-o, dar care, cred eu, merită o recitire. E o aluzie la ceva ce am simţit toţi atunci cînd am iubit pătimaş. Poate mai simţim şi acum. Dar Lucian Blaga o spune ca niciunul dintre noi. O poezie simplă ca iubirea şi complexă ca iubirea.

Izvorul nopţii

Frumoaso,

ţi-s ochii-aşa de negri încât seara

când stau culcat cu capu-n poala ta

îmi pare

că ochii tăi, adânci, sunt izvorul

din care tainic curge noaptea peste văi

şi peste munţi şi peste seşuri

acoperind pământul

c-o mare de-ntuneric.

Aşa-s de negri ochii tăi,

lumina mea.

Lucian Blaga

Pentru comentarii la această postare vă aştept aici