Cine nu l-a citit pe Curzio Malaparte nu va putea descifra tehnic o lovitura de stat reusita. Cu atat mai putin una nereusita.

Genialul scriitor, ziarist si diplomat italian analiza in 1930, anul aparitiei cartii, cu luciditate, modul in care se poate da o lovitura de stat intr-un stat modern. Expunea cu indemanarea condeiului si experienta evenimentelor succesul lui Trotsky in Petrograd si al lui Mussolini (foto) in Italia.

Cartea lui Malaparte, "Tehnica loviturii de stat", are o dubla morala. Pentru cei care aspira la putere, descrie modalitatea de reusita a unei lovituri de stat, iar pentru cei care detin puterea, cum poti respinge o lovitura de stat.

O lovitura de succes nu tine de strategia de ansamblu si de conditiile specifice dintr-o anumita tara la un moment dat. Nu este nevoie de o armata numeroasa pentru a cuceri puterea in stat sau de mobilizarea maselor. Este nevoie de o mana de oameni pregatiti, specializati pe anumite domenii, temerari si dedicati cauzei. Totul are un caracter tehnic.

Malaparte arata ca nu este nevoie sa ataci puterea centrala frontal, ci trebuie sa incerci sa scurtcircuitezi functionarea lui. Cu alte cuvinte lupti pentru a controla punctele cheie ale functionarii statului: liniile ferate, posta, telecomunicatiile, centralele electrice, porturile etc. Prin intermediul "tacticii manevrelor invizibile" trupa de soc, amestecata in dezordinea cotidiana, exerseaza manevrele loviturii. Sincronizarea trebuie sa fie perfecta.

Asta este, pe scurt, lectia lui Malaparte. O lectie prin care pregatesti o lovitura de stat sau prin care te poti apara de o astfel de actiune.

Cu riscul de a-mi atrage foarte multe critici, in special din partea cititorilor, revin in zilele noastre si incerc sa descriu noua tehnica. O tehnica postmoderna.

Tehnica partidelor de a cuceri si