- Știi că mi-am luat vilă?

- Și cât te-a costat?

- Un milion. Da arată mișto. Până mă plictisesc de ea. Și atunci îmi iau alta.

- Aha! Eu mai aștept, îmi mai lipsesc vreo 300.000. Dar Simona și-a luat, încă de săptămâna trecută.

- Da? Și ce face cu ea?

- O ascunde în hambar.

Discuția nu se purta între doi oameni de afaceri trecuți chiar și de vârsta a treia, genul acela pentru care distracțiile nu mai au nici un haz. Nici nu se ducea pe terasa unui club în care, dacă vrei să intri, ținuta și consumația sunt obligatorii și nici în vreun jeep care ar face invidios pe orice bucureștean nevoit fie să facă slalom printre gropi, fie să asculte manele la mobilul vecinului de scaun, în troleu sau tramvai. Nici gând. Vocile păreau foarte tinere și mai ales vesele, așa că am întors ușor capul ca să văd cine își permitea vile de un milion, dar circula cu troleul 69! Deja făceam eforturi să nu izbucnesc în rîs, în vreme ce treceam în revistă privirile scandalizate ale câtorva pensionari uluiți. Da, așa cum mă așteptam, lăudăroșii erau doi tipi care nu puteau fi decât elevi, cel mult studenți (genul în blugi și adidași, rucsac pe umăr și părul ciufulit artistic) și nu dădeau semne că milionul dat pe vilă ar proveni din economiile de o viață ale părinților, orice ar fi fost aceștia. Așa că am ascultat mai departe, ca să văd dacă mi se confirmă pârdalnica de bănuială pe care deja o aveam în minte.

Și s-a confirmat. Fiindcă de la statutul de proprietar de vilă, discuția a ajuns la sfaturi privind terenul agricol deținut de fiecare dintre cei doi, la rotația culturilor, la creșterea animalelor și la comerțul cu lapte, ouă, sau carne (pensionarii martori la discuție erau probabil convinși că puștii ori sunt nebuni, ori își bat joc de pensiile și așa amenințate de reforma lui Boc).

-Am uitat să-ți spun! Ieri mi-am luat cățel. E Border Collie