Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbaţii normali vs. Hugh Jackman

Publicat in Pandoras, duminică 11 aprilie 2010 ·

“Industria filmului încearcă să impună un anumit tip de bărbat fatal, unul pe care n-ai cum să-l concurezi. E clar că trebuie să facem ceva! Cea mai bună metodă este să boicotăm, pe rând, vedetele cu care femeile ne compar pe noi, bărbaţii normali”.

Aceasta este “declaraţia de luptă” a Grupului Anti Hugh Jackman, care s-a lansat în urmă cu două zile pe Facebook. Iniţiativa îi aparţine unui bucureştean de 32 de ani, holtei, care lucrează la stat şi are 4.000 de lei salariu, după cum mărturiseşte singur pe blogul pe care l-a creat tot în scopul de a promova lupta bărbaţilor normali cu vedetele. Supărarea i-a pornit de la faptul că prietena lui (sau fosta?) a declarat într-o seară, oftând, că şi-ar trage-o oricând cu Hugh Jackman, cel mai sexy bărbat în viaţă, după cum l-a decretat revista People în 2008.

Avea şi fata un pitic şi l-a recunoscut (mare greşeală!!), iar domnul respectiv a spus: “Până aici. Noi, bărbaţii normali, suntem mult mai de preţ decât vedetele, aşa că de acum înainte ne vom ridica la luptă. Vom boicota orice reclamă în care apare Hugh Jackman. Asta pentru început. Mai încolo îi vom ataca, probabil, şi pe Brad Pitt, Jude Law sau David Beckham. Depinde de voi”. Mă rog, citatul nu e identic, dar mesajul e acesta.

Foarte tare m-am amuzat citind blogul în cauză şi pagina de facebook adiacentă. Şi nu doar pentru că personajul care s-a ridicat la luptă are un viu simţ al umorului şi reuşeşte foarte bine să facă haz de necaz. M-am amuzat mai ales pentru că e de-a dreptul ironic ca ei, bărbaţii normali, să ajungă se simtă în pericol în faţa vedetelor.

Ăsta era “jobul” nostru, al femeilor normale!! NOI suntem cele care ne chinuim de când ne ştim să arătăm ca manechinele din reviste pentru ca ei, “normalii”, să ne iubească. Când s-a depăşit linia asta în care ei se simt mai ameninţaţi decât ne simţim noi? Când s-a întors roata? Şi cum

Articolul in Pandoras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 58 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 51 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 7 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°