Filosoful franciscan William Ockham explica încă din secolul al XIV-lea că sunt de preferat explicaţiile simple şi clare celor complicate şi confuze. Dar "bricul" său cu care încerca să tranşeze între ceea ce poate fi adevărat şi ceea ce e probabil să fie fals e un tip de raţionament nu tocmai comun pe la noi, cel puţin în ceea ce îi priveşte pe formatorii din media. Asta poate şi pentru că teoria conspiraţiei e destul de bine înrădăcinată în inconştientul colectiv românesc. O dovedeşte, între altele, reacţia mediilor electronice româneşti, în special al canalelor de ştiri, la aflarea veştii privind accidentul de avion de la Smolensk din dimineaţa zilei de 10 aprilie în care au murit preşedintele Poloniei Lech Kaczynski, soţia sa şi zeci de politicieni şi înalţi funcţionari polonezi. Din primele momente de după anunţarea accidentului au prevalat comentarii care glosau pe tema conspiraţiei şi a atentatului terorist sau insistau asupra reacţiei emoţionale antiruse a polonezilor. Între timp, televiziunile de ştiri occidentale, fie că era vorba de CNN, BBC sau France 24 rămâneau cât se poate de prudente şi nu se aventurau în comentarii abracadabrante. Transmiteau doar informaţia brută. Căci, acolo, briciul lui Ockham face regula. Abia după ce datele s-au acumulat a venit şi rândul comentariilor bine documentate.

Responsabilitatea media în difuzarea şi interpretarea informaţiilor este esenţială. Mai ales atunci când publicul nu are obişnuinţa analizei critice a ştirilor, iar "briciul" lui Ockham nu face parte din sistemul reacţiilor comune. Ori, la noi, mulţi jurnalişti şi comentatori politicii joacă un rol important nu doar în formarea, ci şi - fie că se camuflează în pamfletari, fie că se lasă duşi de val - în deformarea opiniei publice. Şi atunci când nu se poate rezista dictaturii majorităţii, care dă sens şi spaţiu de manifestare dictaturii efective, mai mult s