În cluburile şi în barurile "glam" din Bucureşti (tot mai multe şi mai extravagante ca ambianţă) se practică (tot mai des şi mai periculos de haotic) aşa-zisele "fashion nights out" sau serile cu teme vestimentare, în care, în funcţie de stilul impus de temă, fiecare înţelege ce poate sau ce ştie şi vine îmbrăcat în consecinţă, face poze la intrare şi îşi etalează tot.
Fiecare vine îmbrăcat după experienţa proprie, fără nici un fel de consultanţă în prealabil sau neavând măcar un feed-back notabil, folositor pe viitor. Şi asta se întâmplă în fiecare săptămână, uneori chiar de două ori pe săptămână, şi devine o rutină de care cu greu mai poţi să scapi, mai ales dacă intri într-un cerc în care te identifici şi cu alte persoane. Şi asta nu e greu!
Zilele trecute, într-unul dintre aceste baruri a avut loc o seară numită "In memoriam Alexander McQueen". Asta în condiţiile în care, fără exagerare, cred că numai câteva zeci de oameni din România ştiu cine a fost McQueen, şi aceia nu au participat la "eveniment", şi probabil trei sau patru români poartă ocazional haine McQueen din convingere şi pentru că îşi permit financiar.
Restul a auzit de un designer britanic care s-a sinucis şi a auzit o ştire cum că asta a provocat o mare tragedie în lumea modei şi în rândul colegilor de breaslă. Mi s-a părut aşa, ca o blasfemie, un curaj extrem să spui "in memoriam..." când românii nu cunosc, nu au nici un fel de background mai ales McQueen, mai ales haute couture, darămite să vină să comemoreze.
Puteam să facem o seară memorabilă, educativă, multifuncţională despre McQueen dacă ne place munca lui şi dacă vrem să-l ţinem minte. O seară specială, cu specialişti în domeniu, cu un analist de modă adevărat, care să vină şi să ne spună despre McQueen, să comenteze ţinutele invitaţilor, să ne înveţe stilul, astfel încât să înţelegem scop
