Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vadim Tudor a dat în judecată ANI

Publicat in Romania Libera, duminică 11 aprilie 2010 · ·

Corneliu Vadim Tudor, preşedintele Partidului România Mare (PRM), a anunţat că a dat în judecată Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi a formulat deja plângerea penală împotriva acestei instituţii, potrivit Agerpres.

"ANI este asmuţită împotriva mea de Băsescu, Blaga şi Videanu. (...) Am semnat plângerea penală împotriva celor de la ANI şi i-am dat în judecată", a spus preşedintele PRM.

Acesta a ţinut să explice că nu este vinovat de nimic, deoarece a procedat conform prevederilor legale în vigoare la acea dată, când a completat declaraţia de avere şi de interese.

"În Legea 144/2007 republicată în 2009 nu se arată că un europarlamentar are obligaţia să completeze declaraţiile de avere. Nu suntem prinşi în această lege. Legea nu acţionează retroactiv, când eu am semnat declaraţia era în vigoare această lege şi am procedat ca atare", a spus europarlamentarul.

CV Tudor a respins şi acuzaţiile care i se aduc în privinţa contractului de publicitate semnat cu firma T Dancor Romconstruct SRL, precizând că acesta nu are semnătura sa pe el.

Liderul PRM a adăugat că în ultimele şase luni a tipărit două volume cu coperţi cu culorile galben, respectiv albastru şi că urmează să mai publice unul cu coperţi roşii.

"Am rostit patru discursuri şi am muncit la tipărirea a două volume. Leafa unui europarlamentar este de 6.000 de euro la care se mai adaugă 4.000, dacă stai să semnezi condica, dar eu nu îmi permit acest lucru pentru că am multă treabă în ţară", a mai spus preşedintele PRM.

CV Tudor a dezaprobat demersul ANI încă de vineri, când a cerut o despăgubire de 10 miliarde de lei vechi celor de la ANI. Agenţia Naţională de Integritate a demarat procedura verificării declaraţiei de avere şi de interese în cazul preşedintelui Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor.

Potrivit unor surse din ANI, inspectorii de integritate îl cer

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 44 minute
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 2 ore
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum 53 minute
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 22 minute
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Trenurile vor circula și mai încet! CFR anunță reducerea vitezei din cauza caniculei

Ziare.com acum 19 minute
Traficul feroviar va suferi modificări din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează la nivelul liniei de cale ferată. Reprezentanții CFR vorbesc despre 50 de grade Celsius la nivelul șinelor. "Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA vă

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum o ora
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

Preşedintele Klaus Iohannis „Voi prezenta în CSAT poziţia privind candidatura la şefia NATO”

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect. Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia

Corvinul Hunedoara va întâlni HNK Rijeka în turul doi preliminar al Ligii Europa, dacă va trece de Paksi FC

News.ro acum o ora
Formaţia Corvinul Hunedoara va întâlni HNK Rijeka (Croaţia) în turul doi preliminar al Ligii Europa, în cazul în care va trece în primul tur preliminar de echipa din Ungaria Paksi FC, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc miercuri,

Putin și Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic la Phenian / Ce cadouri și-au oferit cei doi lideri de stat

Gandul acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri un acord de parteneriat strategic în capitala Coreei de Nord. Conținutul exact al documentului nu a fost dezvăluit publicului la acest moment. Anterior semnării,

Trei elevi din România, premiaţi la International Science and Engineering Fair, cea mai importantă şi prestigioasă competiţie de ştiinţă şi inginerie din lume, pentru competitorii sub 21 de ani - FOTO

News.ro acum o ora
Trei elevi de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşt au fost premiaţi la International Science and Engineering Fair, cea mai importantă şi prestigioasă competiţie de ştiinţă şi inginerie din lume, pentru competitorii sub 21 de ani, proiiect

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°